Scrisul și plictiseala

Houellebecq spunea că scrisul implică o anumită doză de plictiseală. Cu alte cuvinte că trebuie să fii cu adevărat plictisit pentru a „intra în transa scrisului”. Nu am argumentele necesare pentru a-l contrazice. Din contră, am remarcat că fix spre genul acesta de definitie mă îndrept şi eu, fără să realizez.

Un alt autor francez de succes declara că-şi asumă alegerea, aceea de a scrie ceea ce publicul doreşte să citească. Ascultăndu-l, mi l-am imaginat ca pe un producător de produse în serie, pe bandă rulantă. Şi m-am întrebat câtă autenticitate pot emana scrierile unui astfel de scriitor. N-am încercat să-l citesc, n-am avut încă curajul de a trece dincolo de minciuna recunoscută din start. Cum l-aş putea crede pe cuvânt?

În mod cert prefer filozofia de a creea a lui Houellebecq. Nu-i admir în mod necesar opera, n-am reuşit să-i citesc decât un singur roman, „La carte et le territoire”. La al doilea roman „Particule élementaire” n-am reuşit să trec de pagina şapte. Prea ascuţit. Stilul. Am aflat apoi că fusese informatician la bază şi mi-am spus că totul are o explicaţie. Posibilă, desigur, nu generalizez.

Am văzut azi un reportaj despre tinerii scriitori francezi. Unul publicase pe la 16 ani primul roman. Al doilea publicase la opt ani. Amândoi cu un oarecare succes. Amândoi se dedicaseră scrisului, renunţaseră până şi la şcoală pentru a avea mă mult timp la dispoziţie- unul îşi luase un an „sabbatique”, celălalt preferase cursurile prin corespondenţă. Întrebaţi, părinţii celor doi aderau complet „atâta vreme cât e vorba de pasiune, nici un efort nu e prea mare”.

M-am gândit dacă aş fi făcut la fel dacă vremurile mi-ar fi permis. Probabil că nu, nu mi-ar fi permis părinţii.

Întrebaţi ce anume vor să facă în viaţă cei doi au avut răspunsuri diferite: primul vroia să devină scenarist la Hollywood, al doilea vroia să devină informatician. Se pare că există o legătură ascunsă între ştiinţă şi literatură. Îmi pare rău că „vremurile mele” impuneau ori una ori alta. Probabil că este vorba de o anumită compensare necesară pentru a menţine un anumit echilibru.

Mai era şi un al treilea exemplu în reportajul cu pricina : exemplul unei fete care scria despre cai. De la 12 ani numai despre cai. Părinţii hotărâseră să-şi dedice viaţa pasiunii fetei. Lăudabil, nu? Trăiau toţi într-o rulotă, tată făcea desenele pentru cărţi şi pozele şi în general toată partea artistică. Mama se ocupa cu comenzile. Fata scria şi făcea promoţia necesară prin supermarketuri. Nu era un autor de succes, făcea totul numai din pasiunea pentru scris. Trăiau toţi 3 din banii câştigaţi de fată. Adică în medie 700 euro/lună. Păreau fericiţi şi dedicaţi. Nu ştiu de ce, dar n-am aderat la genul acesta de filozofie de a trăi din scris. Am avut senzaţia de ceva fals, non-autentic. Publicul nu părea să adere în masă la stilul de a scrie al fetei, şedinţele de promoţie şi dedicaţiile semănau mai degaraba cu o mâna întinsă înspre mila publică. Poate mă înşel, poate că reportajul cu pricina nu punea suficient accentul pe această „faţetă a poveştii”. În fine…

Am uitat să specific că şi fata renunţase la şcoală, preferase lecţiile particulare cu părinţii.

Dintre cei trei „pasionaţi în faşă” i-am preferat pe primii doi. În mod foarte curios pe primii doi. În ciuda efectului de „bandă rulantă” păreau mai autentici.

Mă tot gândesc la scrierile de succes, cele la care mulţi cititori aderă neconditionat, scrierile acelea „pe lungimea de undă a publicului”. Mă întreb câte din aceste scieri sunt „fabricate la cerere” şi câte sunt „doar” mâna talentuluidestinului ? Câţi dintre celebrii autori îşi ating gradul suprem de plictiseală pentru a scoate cât mai mult şi mai bun din ei? Câţi dintre ei analizează piaţa atent înainte de a scrie fix ceea ce publicul ar vrea să citească?

Si mai ales : câţi dintre cititori percep diferenţa – dacă diferenţă există – între scrierile „la origine : autorul” şi cele „la origine : publicul”?

Later edit: scriitorul „acela” al carui nume nu mi-l aduceam aminte este Bernard Werber. Il voi citi din pura curiozitate.

Facebook Comments