După primele cinci povestiri, eram convinsă că am dat peste un maniac sexual. După următoarele cinci, ajunsesem la concluzia că este vorba, în același timp, despre un maniac sexual și un pervers. Apoi a urmat, pe rând, senzația de horror, de dezgust, de “wow ce final mișto”, iar de dezgust, apoi am sărit peste vreo două povești imposibile ca, până la urmă să ajung și la ultima poveste și să trag concluzia că omul are o imaginație macabră. Dar, datorită ei, reușește să inventeze niște povești atât de grotești încât nu pot lăsa pe nimeni indiferent.

De-a lungul lecturii acestei cărți am trecut de la extaz la agonie, încercând să înțeleg cum poate mintea cuiva imagina atâtea atrocități. Că e vorba de sex sau de altceva, totul e dus la extrem cu vădita intenție, de altfel recunoscută într-unul din texte, de a șoca.

E ca și cum, până și cel mai frumos și gingaș lucru de pe Pământ devine, datorită unor exagerări și comparații voite, un obiect al desfraului și al viciului.

Îmaginati-va cum ar fi de exemplu să primiți cadou de la “el” o lalea galbenă, frumoasă, aproape un boboc, doar puțin trecută de pubertatea lalelor, să-i mulțumiți apoi, că nu trebuia, că nu e nicio ocazie deosebită, să închideți ușa în urma lui, să priviți apoi minute în șir laleaua, să o țineți intre degete mult timp, până târziu în noapte să o atingeți și apoi să vă dedati la cel mai aprig și nerușinat dezmăț posibil, până în zori de zi. Cu ea.

Desigur, Dan Alexe ar fi fost mult mai direct cu descrierea dezmățului. Eu m-am limitat la idee.

Și totuși, există sensibilitate și fragilitate în spatele scenelor descrise. E ca și cum toată hidosenia n-ar fi decât un paravan în spatele căruia păpușarul plânge surd. Doar lacrimile, căzute pe podea, îl dau de gol.

Mi-a plăcut foarte mult stilul și măiestria cu care textele au fost construite. Fraze scurte, percutante, care dezvăluie, în afara celor mai sus menționate, și o vastă cultură și experiență de viață.

Personal, mi-au plăcut mult trei povesti : “Poveste de Crăciun”, “Leila în Kabul” și “Sâmbăta morților”. Cel mai șocată – în sensul cel mai negativ al cuvântului – am fost de “Frenetica moarte a lui Martin Heidegger”.

În ceea ce privește “Istoria samantismului românescu” și “Moneda Bacteriana” am citit doar prima pagină pentru că n-am rezonat deloc cu povestea.

Și da, mi-a plăcut la nebunie prefața.