Britt-Marie a fost aici

Spread the love

E ca și cum ai decide să mergi la piață dar, pentru că liftul e în pană, ar trebui să o iei pe scări și, luând-o pe scări, ai aluneca pe o treaptă, ți-ai luxa glezna, vecinii ar chema salvarea, te-ai îndrăgosti de medicul de pe salvare, v-ați căsători și ați trăi mulți ani fericiți împreună.

Sau, e ca și cum te-ai hotărî să-ți faci o cafea, că să te trezesti, și, în loc de zahăr ai pune sare. Când ai lua prima înghițitură de cafea ai scăpa cana din mâna, cană s-ar face bucăți în contact cu gresia din bucătărie și atunci tu te-ai decide să înlocuiești gresia cu dușumea de lemn.

Ai căuta apoi cel mai bun preț și l-ai găsi la un depozit de materiale de la marginea orașului. Ca să ajungi acolo ai lua un Uber și șoferul ar fi foarte vorbareț. Din vorbă în vorbă, ați ajunge la concluzia că ați fost colegi de liceu, nu, nu în aceeași clasă, în clase paralele. Tu parcă ți l-ai aminti pe el, el, pe tine, deloc.

Te-ar invita la o cafea să depănați amintiri și, astfel, n-ai mai ajunge niciodată să înlocuiești gresia din bucătărie cu dușumea. Și oricum n-ar mai conta, pentru că ai decide să vinzi apartamentul, să te muti la țară, cu șoferul de Uber.

Cam așa sunt și poveștile lui Fredrik Backman. Pornesc de la un fapt mărunt, extras din cotidian, și te poartă prin întâmplări simple dar complet incredibile, fără nici urmă de legătură cu punctul de plecare al poveștii.

Am spus deja că nu-mi plac prozele minimaliste care nu reușesc să creeze o atmosferă. Îmi mențin preferința pentru atmosfera creată de un text. Fredrik Backman are un stil minimalist de a scrie proza, adică nu folosește multe cuvinte dar folosește doar cuvintele care trebuie. Și da, chiar și așa, reușește să creeze impact și atmosferă.

Recunosc că a fost o surpriză și pentru mine când am constatat cu cât  de puțin se poate construi ceva “wow”. Atât ca atmosfera cât și ca personaje.  

Backman folosește dialogurile minimaliste și replicile scurte pentru a crea impact și se servește cu măiestrie de sarcasmul exprimat, de cele mai multe ori, printr-un singur cuvânt sau printr-o fraza scurtă pentru a da culoare.

Să nu credeți că este ușor să transmiți atâtea lucruri prin atât de puține cuvinte. Spre deosebire de alte proze minimaliste care par golite de conținut, proza lui Backman este construită cu atâta măiestrie – în simplicitatea ei – încât reușește aproape imposibilul : să transmită atât de multe lucruri cu atât de puține cuvinte.   

“Britt-Marie a fost aici” respectă același tipar, romanul e construit după regulile consacrate ale lui Backman: din nimic se naște totul, totul pare atât de simplu, când, de fapt, e foarte complicat. Scriitura e delicioasă, sarcasmul, fin, este la tot pasul, personajele sunt construite în mare parte prin intermediul dialogurilor și a monologului.

Dacă aș avea ceva de reproșat acestul roman este, poate, un pic de exagerare la nivelul construcției comportamentelor și a reacților anumitor personaje (Britt-Marie, Sven și Kent) care, cu toate că au peste șaizeci de ani, se comportă ca la douăzeci. Dar si acest aspect poate fi combătut prin faptul că tot romanul este, de fapt, o metaforă.

Cinci din cinci.

Facebook Comments