Fata cu palton albastru

Spread the love

Bunicul meu nu mânca nici mămăligă, nici cartofi. Zicea că mancase prea mult din astea în război. Când se nimerea ca cineva să-i pună în farfurie mămăligă sau cartofi, pentru că nu știa că bunicul nu le mănâncă sau pentru că se luase cu altele și nu fusese atent, sau din orice altă circumstanța, bunicul se enerva, trântea furculița pe mușamaua de pe masa din bucătărie și începea să urle. Bunica, cu toate că și ea trecuse printr-un război, nu zicea nu când cineva spunea:

⁃ Ce-ar fi să facem azi un pește cu mujdei și mămăligă.

Războiul bunicii fusese dus într-o casă boiereasca de la marginea Bucureștiului. Ca fata în casă, nu dusese lipsă de nimic, în afară, poate, de libertate. De aceea bunica avea lacrimi în ochi de fiecare dată când îmi povestea cum trebuia să sape groapă pe sub poartă ca să poată merge la bal, în sat, fără știrea stăpânilor.

În ceea ce mă privește pe mine, am mâncat ani de zile pâine cu unt la micul dejun. Nu pot spune că detest pâinea cu unt la micul dejun dar eu nu am trăit războiul. Desigur, și revoluția poate fi considerată un război. Ceea ce vreau să spun prin aceasta introducere, este că fiecare percepe războiul în felul său. Dar întotdeauna există traume și emoții declanșate de amintirea lor.

Mie, ca cititor, mi s-a părut că “Fata cu palton albastru” duce lipsă de emoții. Autorul pare că s-a axat prea mult pe coerența firului narativ și a efectului “wow” de final și a uitat de emoții, atmosferă, de detalii în generale. Pe mine această scriitura pur și simplu nu m-a prins. Din dorința de a scrie simplu, a ieșit mult prea simplu. Eu, ca cititor, n-am reușit să intru în acea epoca. Nu știu dacă e din cauza traducerii sau din cauza felului minimalist în care e scrisă. Personajele sunt plate, nu emană sentimente și autenticitate. Nu se simte un contur, toate sunt amestecate în poveste. Duc lipsă de caracter. Mi s-a părut o narațiune de tip fugă. E ca și cum ai vedea un munte în fața ta și ai vrea atât de mult să ajungi la el, încât ai lua-o la fugă și nu te-ai opri decât în vârf. Fără să admiri peisaje, cascade, păduri, fără să respiri aer curat. Cam asta a fost senzația avută când am citit această carte. Scopul în sine pare să fi fost doar intriga. Un fir prea vizibil. Mi-aș fi dorit mai multă emoție, mai mult din atmosfera epocii, personaje mai profund construite. Din toate aceste motive, nu pot da mai mult de 3/5 acestei scriituri.

Facebook Comments