În țara în care coperta contează

În țara în care coperta contează
Spread the love

Ce s-a mai întâmplat în ultimul timp? Mi-am făcut puțină curățenie printre așa numiții “prieteni” de pe Facebook și am realizat că sunt complet perpendiculară pe anumite valori vehiculate în țara de baștină. Cert, explicația există, am trăit mult timp pe altundeva.

Am emigrat acum 20 de ani și, cum mă contagiez în general repede de lucrurile cu care rezonez, am adoptat rapid și fără durere, un stil de viață axat pe ideea că nu haina face omul, ci fix invers. Apoi m-am întors și am constatat că multe lucruri nu s-au schimbat.

Ca un simplu exemplu care îmi trece prin minte acum, voi spune că, în epoca aceea departe și demult când am emigrat, era o mai mare rușinea să ieși pe “strasse”-ul principal al orașului îmbrăcat ca vai de tine. Pentru că nu aveam încă idee că se poate și altfel, în general nu prea ieșeam. Mă simțeam în incapacitatea de a face alegerea perfectă în ceea ce privește stilul și culorile și, în lipsă de inspirație, mă aventuram rar pe “strasse”, în ținute simple, comode și colorate în general în nuanțe de verde, galben sau de mov.

În acele rare dăți când îndrăzneam evadarea, mă simțeam mică și ștearsă din priviri cu superioritate de acele “demoazele” îmbrăcate după ultima modă. Eu aveam master, ele aveau țoale. 1-0 pentru ele. Plecam mereu capul spășită și îmi spuneam că mă născusem cu privirea lipită de pământ și asta era. Soarta!

Valorile mele se axau pe atunci, și, de atunci începând, pentru totdeauna , pe omul dindărătul hainelor. Apoi am emigrat și, în prima mea zi “dincolo” am ieșit pe “strasse”-ul marelui oraș, îmbrăcată într-o fustă largă de in, înflorată, asortată în nici fel la nimic altceva. Emigrasem cu haine puține, îngrămădite în două valize mici și negre și nu mă dusese capul să asortez.

Pe “strasse”-ul marelui oraș nici urmă de “demoazele” cu țoale “dernier cri”. Pășeam la fel de neasortată ca tot restul și nimeni, absolut nimeni, nu mă băga în seamă. Nimic din ținuta mea nu era subiect de bârfă. Pe “strasse”-ul marelui oraș, oamenii aveau alte preocupări. Mi-a plăcut senzația și am adoptat-o.

Odată întoarsă în țara de baștină, am început încet-încet să constat cât de perpendiculară am rămas. Îndepărtarea schimbă omul dar mentalitatea maselor dă dovadă de o inerție mult prea mare. E nevoie de mult timp si de multă voință.

Revenind la ce mi s-a mai întâmplat în ultimul timp : s-a întâmplat să mi se pară ciudat ca mulți să considere coperta unei carți drept cel mai atrăgător lucru la o carte. În inocența mea, am luat faptul în derâdere, postând o mică reflecție personală pe Facebook. În umila mea mentaliate construită pe baza celor șapte ani de acasă, a multor ani de școli peste școli și a unei jumătăți de viață petrecută pe alte meleaguri, am considerat de râsul curcilor o afirmație de genul celei citate mai sus. În umila mea mentalitate complet perpendiculară, mă înșelam complet.

Căci, în țara de baștină, luând în derâdere preferintele unora pentru copertă, in primul rând pentru copertă, nu numai că sunt considerată o tipă cu nasul pe sus ci sunt de-a dreptul o proastă care habar nu are cât de mult face o copertă dintr-o carte. Cert, în țara mea de baștină, haina face omul și marketingul vinde cărțile. Și ce poate fi mai importanat decât banul? În Romania, aproape nimic. Și da, în România nu se mai citește aproape deloc, deci e normal ca editurile să atragă prin coperți frumos colorate oameni ahtiați după coperți.

Am încercat să explic la un moment dat, cât de simple sunt coperțile “dincolo”. Simple pentru că “dincolo” nu poza atrage ci textul. Uneori numele autorului, alteori recenziile făcute cu mare profesionalism de cunoscători. În ceea ce mă priveste, niciodată nu am cumpărat o carte pentru că mi-a plăcut în mod deosebit coperta. Si niciodată nu am renunțat să cumpăr o carte din cauza inesteticii coperții.

Dar mereu am crezut în valorile mele și încă voi continua să cred. Aviz amatorilor. Apropo, în țara de baștină, când nu există argumente, există atac la persoană. Dar asta știți deja, că am mai spus-o.

În rest, îi rog și aici pe cei care mă consideră arogantă și superioară prin părerile exprimate, să nu încerce să mă convingă în nici un fel că nu am drepate. S-ar contrazice singuri !

Facebook Comments