Uneori reușesc să stârnesc controverse

Uneori reușesc să stârnesc controverse
Spread the love

Uneori reușesc să stârnesc controverse. “Controverse” e mult spus. “Controversa” ar însemna un dialog inteligent și civilizat.
Aseară m-am enervat. Cum să nu te enervezi când ești făcut în fel și chip ? N-am vrut să scriu la nervi. Scriu azi.

Nu știu cât de reprezentativ este publicul de pe Facebook pentru o societate. Aș vrea să cred că nu repezinta decât un eșantion ales la întâmplare. Că nu definește absolut nimic. Aș vrea sincer să cred asta.

Sunt o fire lógică, analitică și cu coloană vertebrală. Îmi place să fiu la curent și să înțeleg. Am scris în utlimul timp despre anumite tendite pe care le-am remarcat în  literatura română. În unele cazuri “literatură” e mult spus. Nu dețin adevărul absolut, e impsibil să îl dețin. Sunt deschisă la păreri și discuții. Dar nu la atac la persoană. Atacul la persoană dovedește că nu există nimic altceva de spus.

O mare parte din cei nu au fost de acord cu spusele mele, au comentat atacându-mă pe mine ca persoană. În viața de zi cu zi aș fi chemat poliția. În virtual am încercat să-i iau cu binișorul. Muncă în zadar și timp pierdut. Oamenii se identifică cu ceea ce critic. Eu sunt de vină, că pun reflectorul pe ei, ei nu sunt de vină că sunt în infracțiune. Cam asta ar fi, pe scurt, chestia cu eșantionul comentatorilor agresivi. Aș vrea să cred că nu repezintă decât un eșantion ales la întâmplare. Că nu definește absolut nimic. Aș vrea sincer să cred asta …

Câteva exemple : am scris despre hoții de cărți. Comentatorul agresiv a deviat discuția către zona lui de confort : el nu fură numai cărți scrise de autori români. Oricum autorii români scriu prost. Scriu prost și apoi “se dau și mari” și te amenință că-ți intentează proces. Dacă e conținut scris de un autor străin, e ok să îl furi. E tot la fel de ok să furi și un conținut scris de un autor român care scrie prost. Urmăriți, da ? Ați prins logica, nu ? Omul recunoaște că e hoț dar mă înjură că îi spun pe nume. De fapt, eu nu i-am spus în nici un fel. Nu aveam cum să-i spun. Nu îl cunosc, și, chiar dacă l-aș  fi cunoscut, nu mi-aș fi permis. El singur s-a identificat în cele scrise de mine. Atacul la persoană a fost singura lui armă de apărare Trist, nu ? Doar atât pot unii. Nu mă credeți? Citiți comentariile !

Alt exemplu : am scris despre monștri creați de nepăsarea celorlalti. Despre cei ce cred că maculatura produsă de ei se poate numi literatură. Despre cei ce dau sfaturi proaste și complet pe lângă. Comentatorul agresiv, el, s-a simțit vizat. Fără nici un argument valabil, mi-a sărit imediat la beregată. În viziunea lui, vina e a mea, că am scris despre cei ce ce produc maculatură și dau sfaturi tâmpite, nu a lor, celor ce le produc. Eu sunt cea “plecată” cu sorcova căci nu accept critica. Ați prins lógica, nu? Am încercat să îi explic omului că exista o tâmpenie cât casă în critica aceea. Am explicat degeaba, omul a continuat să o țină pe a lui. Atac la persoană mea. La “per tu”, căci virtualul permite. Analfabeta funcțională eram eu. Cum să îi poți explica unui astefel de specimen că nu există lógică în ceea ce spune? Că nu există argument? Că nu există decât un mare gol intelectual care, așa umplut cu injurii de tot felul și atacuri la personă, nu face decât să evidențieze și mai mult lipsurile? Nu poți.

Nu mă credeți?  Citiți comentariile

Revenind la acest eșantion de specimene, aș vrea să cred că el nu repezintă decât un eșantion ales la întâmplare. Că nu definește absolut nimic. Aș vrea sincer să cred asta. Uneori reușesc să stârnesc controverse …

Facebook Comments