Complicat să pui mâna pe o scriitură de calitate

Complicat să pui mână pe o scriitură de calitate
Spread the love

Complicat să pui mâna pe o scriitură de calitate ?

Voi ăștia, mai trecuți prin viață, mai țineți minte anii aceia când o carte bună se vindea sub un nume fals, la pachet cu alte 4 cărți proaste ? Ca să nu se prindă “Securitatea”.

Pe vremea aceea nu exista Internet – între noi fie vorba, abia de începea să existe telefonul fix cu cadran – și totuși, oamenii reușeau să știe cu exactitudine ce carte bună va apărea în ce moment și exact în care loc. Pasionațiii de literatura a acelor vremuri aveau un mod știut numai de ei să prindă informația din zbor. Habar nu am cum făceau dar o făceau al naibii de bine. Era complicat pe vreme aceea să “pui mâna” pe ceva de calitate. Piața era invadată de slogane mascate și ideología comunistă făcea ravagii. Aș vrea să rețineți ideea cu cât era de complicat să pui mâna pe o scriitură de calitate, voi reveni puțin mai târziu la ea.

A venit apoi Revoluția, românii au făcut cunostiinta cu Sandra Brown și Sclava Isaura și totul s-a schimbat într-un oarecare ritm. Treizeci de ani mai târziu, adică în 2019, luna august, am fost curioasă să știu care mai sunt preferințele cititorului român și am întrebat pe Facebook.

Cele două întrebări au sunat cam așa :

  • UNU : Care sunt scriitorii români contemporani pe care îi apreciați cel mai tare?
  • DOI : Ați citit cărti scrise de autori români contemporani care v-au dezamăgit. Ce anume v-a dezamăgit?

Răspunsurile au fost multe și au acoperit un spectru larg. Desigur, “contemporan” e vast și de durată. Vreo 70 de ani, de la război încoace. Explicabil, deci.

Dacă ar fi să fac o sinteză, cititorul român al vremurile noastre citește cu mare plăcere Herta Muller, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu Florin Lazarescu , Ioana Nicolaie, Tatiana Tibuleac, Petru Popescu, Laura Nureldin Petronela Rotar, Andrei Crăciun, Simona Catrina, Simona Antonescu, Marcel Manea, Bergler Igor, Cristian Terran, Elena Drăgoi, Ștefan Mitroi, Monica Ramirez, Theo Anghel, Raluca Iorga, Ana Măria Negrilă, Lavinia Calina, Lînă Moacă, Oliviu Craznic, Flavius Ardelean, Andrei Ruse, Bogdan Suceava, Ioanei Dumitrachescu, Anne K Joy și Lorena len, Raluca Butnariu , Theo Anghel, Oana Arion, Simona Poclid

În unele cazuri, într-o notă complet optimistă, nu există dezamăgire :

“… să fim optimiști și să ne bucurăm de frumosul creat de oamenii aceștia. Și să îi apreciem pe cei cu care rezonam. Și pe ceilalți, pentru curajul de a face ceva ce alții incă nu au indrăznit ( de ex. Să scrie o carte, chiar dacă nu se bucură de atâta popularitate)”

După părerea cititorului român al zilelor noastre, o scriitură bună este aceea care are cap și coadă, este cât mai aproape de realitate – cu excepția SF-urilor), spune o poveste originală, are personaje bine conturate și dialoguri neforțate.

În ceea ce privește dezamăgirile contemporanilor noștri, ele se numesc Irina Bidner, “tu ai iubi un om ca tine?”, Mihai Găinușa, “Puls în alb și negru”, Jurnalul unui adam, Malakai.

În unele cazuri, într-o notă complet pesimistă aproape toți scriitorii români contemporani, cu mici excepții, au dezamăgit. Explicația ar fi calitatea proastă a scrierilor, lipsa harului scriitoricesc, complexitatea scrierii :

“Cum te atrag autorii americani de exemplu sau cei ruși. Păi putem compară literatură rusă cu cea romanească? Ne facem de râs. Să citiți “O viată măruntă” de Hanya Yanagihara, de exemplu. De ce nu acceptăm pur și simplu faptul că scriitorii români NU au har? Cel puțin pentru publicul până în 30 de ani. V-ați gândit de ce se vând cărtile cu “Harry Potter” că pâinea caldă? Pentru că sunt scrise ușor, captează cititorul. “

Cam acestea ar fi datele colectate. Brute. Fără interpretare, fără analiză. Gusturi diverse și variate. Spectru larg, vârste diferite. Generații la capete fix opuse. Explicabil și neinterpretabil.

În încheiere revin la ideea pe care vă rugasem s-o rețineți la începutul articolului : cât era de complicat “pe vremuri” să pui mână pe o scriitură de calitate. Ei bine, trezeci de ani mai târziu, mi se pare că este fix la fel de greu.

Cauzele sunt altele, rezultatul este același.

Facebook Comments