“Ardei iuți – povestiri la imperfect”

“Ardei iuți - povestiri la imperfect”
Spread the love

“Ardei iuți – povestiri la imperfect”, cartea Nicoletei Beraru, am terminat-o de citit cam acum o lună dar, înainte de a vă împărtăși impresiile mele, am vrut să aflu. Să fiu sigură că am înțeles.

Am vrut să înțeleg ce anume face ca, pentru un cititor, un text să fie mult peste alte texte. Ce anume provoacă extazul, atracția, agonia aceea emoțională specifică unei trăiri mai altfel decât altele?

Să fie stilul ? Stilul contribuie mult, dar nu îndeajuns. Să fie personajele ? Personajele sunt importante și, felul în care sunt construite, contează exrem de mult, dar nu suficient. Să fie povestea ? Cert, povestea este importantă și marchează. Dar, o poveste bună povestită fără stil, își pierde complet farmecul. Un stil fără o poveste care să marcheze spiritul este insuficient.

Și atunci, care să fie ingredientul minune care face ca un text să fie, în ochii unui cititor, mult peste alte texte? După căutări îndelungate, analiză pe text și comparații în toate sensurile, am ajuns la concluzia că, ceea ce dă unui text culoare și valoare în ochii cititorului, este atmosfera creată.

Ca să creezi o atmosferă îți trebuie cam de toate. Și poveste și stil și personaje credibile. Într-un dozaj cu formulă variabila.

Pentru mine, ca cititor, “Ardei iuți” a fost o colecție de senzații, atmosferă și miez.  Proză scurtă extrem de bine scrisă, povești cu miez. Am citit fiecare poveste cu mare nerăbdare și am rămas, de fiecare dată, cu sentimentul că am mai învățat ceva. Fiecare poveste este o fărâmă extrasă din realitate, scrisă cu ritm și intensitate.  Fiecare text transmite un mesaj subtil, doar dat de înțeles. Personajele sunt autentice și stilul este minunat.

Dacă aș fi făcut ceva cumva altfel? De data această, nicidecum.

Recomand cu mare plăcere și aștept cu nerăbdare să (ajung în sfârșit să) citesc Luluța și Petrișor.

Cam atât ar fi de spus.

Facebook Comments