Cu câțiva “Pași” în urmă

Cu câțiva "Pași" în urmă
Spread the love

Cu câțiva “Pași” în urmă, spuneam undeva că voi citi autori români contemporani și îmi voi forma o proprie impresie asupra scrierilor lor pe care o voi împărtăsi apoi aici, pe blog .

Nu, nu voi face recenzii și nici nu voi povesti pe scurt  cărțile. Voi lăsa doar câteva impresii și păreri personale. Am citit, am rămas în urmă cu impresiile, îmi cer scuze și încerc să recuperez.

Am citit, în urmă cu vreo două luni, “Pași” de Em Sava și Axel. O carte scrisă la patru mâini despre o “ea” și un “el” într-o relație complexă.  Ceea ce m-a impresionat în mod plăcut, a fost dezinvoltura cu care este abordat subiectul. Acel curaj de a spune lucrurilor pe nume și de a vorbi despre un subiect, până nu demult, considerat tabu. Mi-a plăcut finețea cu care sunt descrise întâmplările prin care trec cele două personaje principale și rigurozitatea detaliului. Autenticitatea cu care este redată viața. Arta de a mânui ritmul și de a crea suspansul.

În ceea ce privește personajele, sunt bine conturate și redate autentic. Cert, scrisul la patru mâini în care mâinile “ei” creionează personajul feminin și mâinile “lui” îl povestesc pe cel masculin, a simplificat semnificativ actul de creație.

Prin prisma nenumăratelor mele inițiative de a scrie un roman și a nenumăratelor mele abandonuri în fața complexității unui asemenea de act de creație, declar cu mână pe inimă că este infinit de greu să inventezi un om “cap coadă”.  Un om este un ecosistem complex și orice mic detaliu, pus anapoda, este iute vizibil cititorului. A scrie din proprie experiență este una, a crea un personaj de la zero este cu mult peste o descrieriere de fapte, întâmplări și senzații prin prisma celui care le-a trăit și simțit.

În cazul romanului “Pași” nu mi-am putut forma o părere foarte certă în ceea ce privește geneza personajelor. Dacă ar fi fost după mine, nu aș fi folosit narațiunea la persona 1. Mi s-a părut cumva un intim puțin forțat și, de câteva ori, cenzurat. Aș fi îndrăznit cumva puțin mai mult peste limita decenței. Am simțit, de câteva ori, că au existat acele “abțineri” de a spune totul într-o manieră profundă. Există o  “mică” autocenzură indusă de pudoare. De câteva ori am rămas cumva în așteptarea a ceea ce exista, sigur, dincolo de descrierea evenimentelor.

Doar atât aș fi făcut eu cumva altfel. Tot restul însă, mi-ar fi fost de-a dreptul imposbil să îl inventez. Pentru că arta narațiunii și a detaliului nu este chiar la îndemâna oricui.

De aceea îi felicit pe cei doi autori și prevăd că îi voi citi din nou, în curând.

Facebook Comments