Încep brusc : Stere și Paula tot acolo sunt. În sertarul virtual al nebăgării de seamă.

Pentru Stere si Paula nu există interes din partea editurilor decât “cu bani de acasă”. Adică, de la mine.  Între 2300 și 3200 de lei. În mare, până acum au fost cam două modele pe care le-am avut ca propunere.

Într-unul plătesc eu totul și editura nu plătește nimic dar își ia cam 40% procent din vânzări.

Într-altul plătesc eu editarea si corectura, plus 100 de exemplare care îmi rămân mie – dar pe care nu le pot vinde legal atâta vreme cât nu-s persoană juridică – și editura își ia 85% din vânzări.

În concluzie, totul se prezintă deci roz pestriț cum ar veni. Eu, ca autor, nu numai că nu câștig nimic dar ies, per total, în pierdere. În cel mai bun caz ar trebui să vând cam 150 de bucăți carte la 35 lei bucata ca să-mi acopăr cheltuielile.

În cazul cel mai defavorabil ar trebui să vând cam 600 bucăți carte la 35 lei bucata ca să nu ies în pierdere. “Youpi și la gară !” cam asta este concluzia la care am ajuns după experiențele cu editurile din România. Cine să cumpere între 150 si 600 bucăți? Cine ?

Cert, în România piața de carte este cum este, prețurile sunt mici relativ la procentele aplícate “în interiorul lanțului”. Dacă nu mă credeți, pot aduce exemple concrete din Franța:  acolo, cele mai ieftine cărți sunt așa numitele “livre de poche” pe care le găsești începând cu 6 euro pentru un text republicat. Pentru o nouă apariție, cel mai mic preț este de 10 euro. Deci cam cât nimeni, sau aproape nimeni, nu ar da în România pe o carte. Dar în Franța e altfel, oamenii citesc, au venituri mai mari și sunt dispuși să scoată din buzunar chiar și 30 de euros pe o carte în format mai mare și coperți colorate frumos.

Revenind la Stere și la Paula : ca un om complet si complex ce sunt, înainte să scriu acest articol, am sondat piața : din cei 3000 de fani ai paginilor blogurilor și cei aproape 4000 de prieteni virtuali pe care îi am pe Facebook, cam 30 – treizeci –  ar fi interesați să cumpere cartea, dacă ar apărea.

Good!

Țin să subliniez că nu sunt genul de om care să trimită invitații virtuale unor necunoscuți numai pentru a-i obliga, mai apoi, să fie activi, să dea like-uri si inimioare, să devină fani pentru ca să cumpere cărțile. Nu, nu am un ego atât de mare încât să mă ducă mintea să fac așa ceva. În ultima vreme am tot observat manifestări de frustrări publice virtuale în care X sau Y își amenință public întreaga planetă  de prieteni virtuali că va fi vai și amar de cei ce nu s-au arătat, în timp, interesați de minunătiile postate.

Pare că bate rău molimă prostiei în ultima vreme, chiar și în “on line”.

Deci, revenind la Stere și la Paula. Nu sunt genul “acela” de frustrat virtual. Nu am obligat și nu voi obiga pe nimeni să fie activ pe profilul meu sau pe paginile blogurilor, nici să dea like-uri, să îmi ridice în slăvi postările sau să comenteze cu inimioare. Nu ! Eu doar constat că cele minim 150 de bucăți carte la 35 de lei bucata reprezintă, în sine, o mare și frumoasă utopie.

În cel mai bun caz, sub 150  de bucăți carte la 35 lei bucata, eu pierd și editura câștiga. Pentru că am și eu oarecare limite peste care nu pot trece, încă mai aștept. Desigur, varianta cea mai probabilă este aceea că scriu prost. Încep să realizez că n-am stil și că răspunsul unuia dintre cei  cu oferta de editare “cu bani de acasă” era puțin mai aproape de adevăr decât părea la început.

“Sunt, in schimb, suficiente probleme de stil si constructie..Linistitor este faptul că scrieti corect gramatical si aveti proprietatea termenilor folositi.”

(For your information : Redactarea și corectura costau 385,37 euro,  deci, “mno …” , relativizez un pic )

Cam asta am vrut să vă povestesc despre Stere și Paula. Ei sunt bine, eu mă gândesc  serios să mă apuc de grădinărit.