(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”, episodul anterior aici )

Până la urmă, Paula reușise să treacă peste sau pe lângă oameni, să treacă peste sau pe lângă diversele prejudecăți, să o lase mai ușor cu întreaga filozofie construită pe baza unei impresii făcute în urma unor schimburi de privi ucigătoare perfect întâmplător și alesese să pună în coș un kilogram de fleică fără prea multă grăsime și niște ceafă de porc care părea proaspătă.

Uneori chit că părea proaspătă, carnea de la Carrefour aducea un pic cu carnea de la Lidl. Un vânzător dintr-un magazin de provincie îl sfătuise odată pe Stere să ia mai bine carnea de la oferte că e garantat mai bună.

“Adică, cum s-ar spune”, își spusese atunci Stere îndoit cumva de amabilitatea omului, “ăștia fac lucrurile fix pe dos”. Căci Stere,  plimbat prin lume cum era, știa că-n vest carnea de la oferte provenea din raft și nu invers. Dar nu-și bătuse atunci prea mult capul să înțeleagă, dar notase totuși faptul cu pricina pe lista lucrurilor pe care nu trebuie să le iute sub nici un motiv.

În timp ce Paula se unduia armonios printre standuri și coșurile lăsate de izbeliște pe aleile dintre standuri de-l înnebunea de-a binelea pe Stere, Stere încerca să-și aducă aminte numele orașului de provincie respectiv dar nu reușea nici mort.

O lăsase baltă cu aducerile aminte doar atunci când Paula îl întrebase dacă erau suficiente 2 kg de carne și el nu prea știuse să aproximeze în mare dacă erau sau nu îndeajuns căci, fază cu grătarul nefiind deloc planificată, nu îi lăsase timpul necesar unui calcul mental bazat pe toate datele situațiile. Drept pentru care Stere răspunsese complet aletor, că da, erau suficiente 2 kg pentru un grătar. În realitate Stere habar nu avea cât intra pe grătar și cât ieșea. Căci, teoretic punând problema, existau șanse mari să se producă un efect similar cu cel al hainelor intrate la apă. Practic Stere nu putea băga mână în foc pentru că el nu făcuse niciodată grătar. Adică mâncase grătar dar focul îl aprinsese, de fiecare dată, altcineva. Prieteni, rude, vecini, în fine , diverse persoane care se ocupaseră de toate, inclusiv de cantitatea de carne necesară.

Dar, pentru că Stere nu dorea să lase o impresie proastă, răspunsese la plezneală cu zâmbetul pe buze și foarte convingător, ceea ce Paula apreciase sincer căci  convingerea și siguranța în sine erau două calități importante pe care Paula le considera drept obligatorii statutului de bărbat cu acte în regulă. După normele de clasificare și apreciere ale Paulei, a fi bărbat cu acte în regulă reprezenta în primul rând o stare de spirit, mult  mai importantă, în accepțiunea ei, decât o masă importantă de mușchi antrenați la sală.

Dar Stere nu avea de unde să știe că efectul fusese atât de pozitiv pentru că nu o cunoștea încă suficient de bine pe Paula. Notase doar, cu o oarecare satisfacție, că fusese destul de sigur pe el și-și promisese în gând și semnul crucii făcut cu limba pe cerul gurii, să nu mai mintă. În orice caz, nu pe Paula.

Apoi Paula se așezase la coadă, la o casă autómată și plătise în doi timpi și trei mișcări. “Simplu ca mazărea” apreciase Stere și, chit că se oferise să plătească el, apreciase mult refuzul amabil al Paulei.

Apoi, pentru că nu plătise, Stere se oferise să care măcar sacoșele până unde la locul în care or face grătar. Și, spunând asta, Stere realizase pentru prima oară în acea zi, că exista o mare problemă în privința grătarului pentru că Stere locuia la bloc.

Va urma