Un copil crescut de bunici

Un copil crescut de bunici
Spread the love

 

(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”, episodul anterior aici )

Și chiar nu îl uitase. Felul în care fata îl privise pe Stere în timp ce-și dezlipea cu greu degetele albe de mânerul scaunului albastru, uzat, îl marcase pe Stere timp îndelungat. Era în acea privire povestea unei vieți : fata era un copil crescut de bunici, cu părinții plecați “dincolo, la muncă”.

O viață petrecută între două lumi, o continuă așteptare, cam la asta se rezuma, în câteva cuvinte, povestea fetei. Atunci Stere o privise pe fată trist, într-un fel pe care nici fata nu reușise să îl uite. Existase atunci, în acel avion Tarom de pe vremea lui Pazvante, un dialog din priviri în care fiecare lăsase, fără să vrea, fără să se aștepte să lase, fiecare lăsase o parte importantă din ceea ce era cu adevărat în spatele măștii și a indiferenței aparente pe care o afișa voluntar sau nu. Apoi plecaseră fiecare în direcția lui și de atunci nu se mai întâlniseră.

Rămăsese în urma lor doar amintirea acelui moment magic.

Dar Stere nu era omul care să trăiască din amintiri ! La ieșirea din mall se scuturase mental de imaginea fetei așezate lângă el în zborul Tarom spre Viena și, pentru că momentul durase déjà prea mult și Paula începuse deja să se întrebe între ce lumi imaginare îl pierduse, Stere forțase trecerea din minunata lume a aducerilor aminte în minunata realitate încojurătoare animată de acel du-te vino specific mall-urilor, cu o întrebare care pica la fix în contextul în care totul plecase de la un grătar.

“Ce-ar fi să mergem la Lidl să cumpărăm carne ? “

Paula se bucurase în sinea ei că Stere revenise atât de repede din momentul lui de aducere aminte și, fără nici o ezitare, îi răspunsese lui Stere că la Lidl carnea nu era tocmai de cea mai bună calitate. Și știa Paula ce știa căci luasese plasa déjà de două ori cu carnea de la Lidl și nu sfătuia pe nimeni să ia astfel de plase. De cele două ori când luase plasă, carnea mirosise atât de tare încât Paula trebuise să deschidă larg ferestrele și să facă curent și cu ușa de la intrare. Și, chiar și așa, mirosul persistase timp de câteva zile și impregnase așternutul de pat cumpărat de la Ikea pe care Paula fusese nevoită să îl schimbe imediat cu unul pe care credea că îl va găsi în șifonier dar pe care, în realitate, nu îl găsise căci uitase să îl spele și, într-un final, fusese nevoită să se urce în autobuzul 335 până la Ikea să-și cumpere alt așternut. Nu că nu i-ar fi plăcut la Ikea, desigur că îi plăcea Paulei la Ikea și chiar profitase, în treacăt și relativ pe fugă de drumul la Ikea ca să-și cumpere un hot dog ieftin cu muștar iute dar problema era mirosul de carne de la Lidl care i se impregnase, cum s-ar spune, pe creier.

Desigur, faza cu creierul era o simplă expresie relativ metaforică și un pic forțată, dar, de-ar fi fost să nu utilizeze metáfora, Paula ar fi devenit brusc vulgară și s-ar fi dus naibii armonía acelei întâlniri atât de neașteptate cu Stere.

Episodul anterior aici

Facebook Comments