Un grătar

La un gratar
Spread the love

(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”, episodul anterior aici )

După multe ezitări și multe, foarte multe probleme de conștiință, Stere se hotărâse să o invite pe Paula la un grătar.

Pentru că locuia la casă și se înțelegea foarte bine cu vecinii și, pentru că în România nu era nimeni împotriva grătarului, ba din contră, Stere putea oricând să-și facă de cap în jurul unui foc adevărat. Cu miros de lemn ars, cu fum și lacrimi care dădeau cu adevărat să curgă. În fine , nu unul electric. De la unul electric nu poți plânge cu adevărat. Desigur, mulți ar fi fost de părere că în România este rău, că se mușca toți de coadă, că nu există verticalitate și respect recipoc. Stere nu rezona însă cu ei. În jurul un foc adevărat se creează adevăratele prietenii.

Departe de a fi un patriot cu acte în regulă, Stere era totuși un om ieșit prin lume. Și, tocmai pentru că ieșise, Stere putea să aprecieze ceea ce alții nu aveau. Grătarul, de exemplu.

Ultima ieșire fusese săptămâna trecută. În interes de serviciu, Stere aterizase la Viena. Târg de țevi și alte chestii de instalator. Avionul, un aparat vechi, “de pe vremea lu Pazvante” era încă în serviciu și își făcea treaba. Zdruncinat de curenții de aer și diversele turbulențe, aterizase totuși fără mari probleme. Piloții erau neîntrecuți dar puțin recunoșteau asta. Dintr-un motiv sau altul, la aterizare lumea nu aplaudase. Se făcuseră atâtea glume proaste legate de aplauze încât, până la urmă, nimeni nu mai îndrăznea să își arate bucuria în public.

De fapt, toți se bucurau în sinea lor. Strângeau din pleoape și-și făceau cruce cu vârful limbii în lumea lor interioară, dar nimeni nu mai aplauda. A-ți manifesta bucuria în public era un semn de înapoiere și nimeni nu își dorea să fie la coada Europei. În lumea modernă, a-ți manifesta bucuria în public era prost văzut, ca un fel de semn de apartenență la ceva depășit. Cine își mai dorea azi să aparțină unei altei epoci?

Dar Stere știa însă să recunoască în gesturile oamenilor ceea ce simțeau cu adevărat.

Tânăra de lângă el, de exemplu, o fată cu părul lung și buzele pictate în roșu, nu avea mai mult de 20 de ani. Trimisă în schimb de experiență la Viena, tânăra avea oroare de avioane, curenți ascendenți și aparate de pe vremea lui Pazvante. Asta cu Pazvante, Stere o inventase, ca să existe reper de comparație. De faot tânăra habar nu avea de Pazvante. De unde era să știe ea de Pazvante când ea se născuse mult după el ? Ea făcea parte din generația Z despre care Stere auzise câte în lună și în stele. Privind-o însă, Stere fusese imediat convins că era o ființă ca oricare alta, cu fricile asociate.

Încă de la decolare, fata apucase mânerele scaunelor cu ambele mâini și le strânsese până ce i se albiseră toate degetele de frică. Privind-o, Stere fusese convins că generația Z nu era lipsită de propriile temeri. Apoi fata stătuse țeapănă tot zborul, cu ochii închiși, până la terminalul 1, Viena. O oră și douăzeci de minute pe ceas. Desigur, existau motive suficinte să rămâi țeapăn pe scaun . Avionul se zbenguia în aer ca oi insectă în sezonul cald.

Din turbulență în turbulență, ajunseseră totuși la destinație. Fără aplauze, în momentul în care stewardesa roșcată le mulțumise că zburaseră împreună și îi invitase, dacă mai doreau, să mai zboare de câte ori se va mai ivi ocazia, fata deschisese ochii și îl privise involuntar pe Stere într-un fel pe care Stere nu putea să îl uite.

Urmarea aici

Facebook Comments