Ojă de culoarea ibricului

Oja de culoarea ibricului
Spread the love

 

(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”, episodul anterior aici )

Paula avea unghiile colorate cu o ojă de culoarea ibricului. Cel puțin așa i se părea lui Stere când le privea. Un albastru intens cu o tentă de violet care, în funcție de unghiul din care îl priveai, putea bătea din când în când în negru. Fix culoarea aceea în care apa fierbe cel mai bine.

Stere știa, că avea un ibric din acela acasă. Îl folosea în fiecare dimineață pentru că îi plăcea culoarea și pentru că avea pereții subțiri. Desigur, pereții subțiri erau o mare calitate dar, în același timp, o mare problemă căci  ibricul se încingea atât de repede, încât Stere uita de fiecare dată că are nevoie de o mănușa de bucătărie ca să-l apuce. Și, de fiecare dată, Stere se ardea. Era al  naibii de dureros când se ardea! I se înroșeau buricele degetelor și, după o zi, făcea o bășică albă care, în general, se spărgea singură. În rarele dăți când bășica nu se spărgea singură, o înțepa Stere cu un ac de siguranță. Dacă nu găsea un ac de siguranță, că deveniseră rare, o spărgea cu unghia. Stere avea unghiile mari,  neobișnuit de mari pentru un bărbat. Dacă ar fi fost să-și poată ascunde chipul în spatele unor ochelari mari de soare, văzându-i mâinile apucând bare prin autobuze sau metrouri sau doar deschizând uși, Stere ar fi fost sigur luat drept femeie. Nu avea mustață, bărbia îi era fină și unghiile mari, îi erau curate. Dar Stere detesta ochelarii de soare. Ochii lui verzi, provocator de adânci, de culoarea aceea difícil de comparat cu altceva, trebuiau să se vadă.

Și chiar se vedeau. Că, dacă n-ar fi fost ochii, n-ar fi existat nici legătura aceea delicată care se stabilise între el și Paula, la prima vedere. Atunci, Paula tresărise involuntar căci era cu capul incă în intriga unui capitol abia terminat și la vederea lui Stere se produsese miracolul. Amândoi bănuiesc acum că ochii verzi ai lui Stere au jucat un rol important în stabilirea unei relații la prima vedere dar, mai departe, e treabă de specialist.

Acum ochii verzi ai lui Stere priveau unghiile de culoarea ibricului ale Paulei și, revenind la ibric, Stere își amintise că, nu mai departe de ieri, se arsese ultima dată și acum avea degetul  arătător de la mâna dreaptă înfășurat într-un pansament gălbui care fusese odată alb dar devenise galben în contact cu aerul, oamenii, barele de plastic din metrou, scările rulante și mânerele ușilor de la cafeneaua din cartierul în plin boom.

Privind timp de un minut și ceva unghiile Paulei culorate într-o ojă de culoarea ibricului, Stere se plictisise, shaorma se răcise și mall-ul începuse să capete acel vuiet inconfundabil al locurilor prea animate.

“Hai să plecăm de aici” îi spusese Stere Paulei, simțind în privirea ei recunoscătoare că și ea se gândise la același lucru în timp ce mesteca cu ochii în farfuria de plastic, ultímele resturi de shaorma. Fusese o ideea bună să o invite la o shaorma dar toate ideile bune se termină la un moment  dat și Stere se găsea în acel moment  la capătul ultimei idei bune pe care o avuse.

Acum chiar nu știa ce să mai facă.

Urmarea aici 

Facebook Comments