La mall

La mall
Spread the love

Într-un final ajunseseră și la mall. Mall-ul era construit pe locul unde se afla odată o fabrică de componente electronice  pentru calculatoare. Drept e că orașul se mărise între timp și nu se mai putea justifica existența unei fabrici de componente electronice pentru calculatoare într-o zonă în care se justifica mai degrabă existența unui mall! Aici Stere era de acord cu autoritățile.

Când cauți un magazin în Pipera, care este relativ un pic mai departe de locul unde se afla odată o fabrică de componente electrónice pentru calculatoare, nu găsești. Pentru că magazinele sunt acolo unde sunt potențialii clienți. Adică în oras, nu în câmp.

Și inversul este perfect valabil ceea ce explică existența mall-ului pe locul fostei fabrici. În plus, mall-ul avea o arhitectură mai contemporană, unghiuri curbe, traseu în cerc, să fie vizibile toate  magazine, un vad excepțional și o ieșire de la metrou drept în față. Căci altfel n-ar fi fost rentabil. Stere înțelegea toate acestea că și de aceea îi plăcea atât de mult în mall. Cum cobora din metrou era practic în mall. Acum Stere urca pe o scară rulantă în drum spre magazinele de sacouri de la etajul unu.

Paula privise ce privise plictisită vitrinele dar, la un moment dat, i se făcuse foame. Nu-i plăcea în mall și pace.

“Hai să mâncăm ceva” îi propusese ea intr-o doară lui Stere și Stere acceptase. Chit că restaurantele din mall păreau scumpe chiar și pentru un instalator cu un carnet de comenzi bine umplut, Stere își spusese că trebuie să existe ceva și pentru buzunarul lui. Și avusese dreptate.

La etajul doi exista un turc. Lui Stere îi plăcea la nebunie shaorma și, dacă Paulei nu îi plăcea shaorma, existau și alte specialități. Să așezaseră la o masă rotundă de plastic și comandaseră la tejghea două farfurii cu pui și alte legume, două pahare de limonadă, că între timp începuse să ardă soarele și-și luaseră două seturi de tacâmuri din plastic alb, de calitate îndoielnică. Dacă era ceva ce ura Stere pe lumea aceasta, erau tacâmurile și paharele din plastic alb . Cafeaua băută dintr-un pahar de plastic alb era de-a dreptul mizerabilă. Adică, odată turnată într-un pahar de plastic alb, devenea deodată mizerabilă. Ca și cum plasticul alb s-ar fi dizolvat în cafea, cam asta era senzația.

Paula nu avea probleme cu plasticul așa că nu strâmbase din nas dar se așezase cu fața la turcul care servea. Îi plăcea să privească cum se învârtea carnea pe băț. Stere o privea fascinat și nu îndrăznea să înceapă o conversație de frică să nu strice farmecul momentului. Până la urmă,  cineva, la standul de hamburgheri, scăpase pe jos o tavă plină de farfurii și Stere profitase de moment ca să o întrebe pe Paula cât e ceasul. Ca subiect de conversație mai interesant nici că se putea dar, în definitiv totul avea un început. Ceasul arăta în jur de zece și, la ora aceea, Stere și Paula erau singurii care mâncau shaorma.

(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”, episodul anterior aici )

Facebook Comments