Fericirea de a fi

Fericirea de a fi
Spread the love

 

Fericirea de a fi …  Fericirea stă într-un picur de ploaie agățat de o bârnă veche. Într-un fir de lalea galbenă răsărită peste noapte între doi tuia plantați acum șapte ani pe lângă gardul vecinului din vale.

Picură a trecut între smocurile verzi de iarbă. Acolo fuseseră odată straturi de ceapă. In locul straturilor n-am ales piscina. Ar fi umplut prea mult spațiul și ar fi șters verdele. Am dat prioritate ierbii. Mirosului de pământ umed, după ploaie. Albului imaculat al zăpezii peste verdele adormit, iarna.

Bunica simțea pământul. Îl mângâia în fiecare seară și-mi transmitea valoarea pământului. Să fiu acolo unde este el. Să revin mereu la el. Era felul ei de a masura timpul. Spatiul.

Ceea ce contează  cel mai mult este pumnul acela de pământ care te reprezintă

Fericirea de a fi? Praful care ți se scurge printre degete. Întinderea aceea din spatele casei de unde îți tragi  seva.  Visele din jurul cafelei abuinde pe teresa din spate devenite încet-încet realiate. Ceea ce este cu adevărat valoros se măsoară în sentimente. Bucuria iernilor reci în jurul focului. Verdele crud al primăverilor târzii. Hamacul agățat între doi copaci bătrâni altoiți de vecinul din deal.

Miroase a lemn ars îngrămădit în șemineul de sub scară. Amintirile curg râuri și pietre mici o iau razna, la vale. Cineva forase undeva cândva sus pe deal. Profund, undeva prin anii ’80, aproape de centrul urbei, pe seară. Era o străduță în pantă, cu piatră cubică. Cum coteai de pe “canal” pe drepta, un rând de case mici, construite pe pământurile unui sas plecat „dincolo”. De fapt nu se știa exact când și mai ales dacă plecase, cert este că ale lui fuseseră odată pământurile. Un cartier întreg construit în jurul fabricii de stofe.

Omul face locul, locul formează omul

Când plecase sasul, pământul devenise  proprietatea statului. Așa se petreceau lucrurile pe atunci. Între timp obiceiurile s-au schimbat. Oamenii au devenit, un pic după Revoluție, proprietarii pământului. Au apărut impozitele pe pământ și necesitatea evaluării imobiliare.  La noi evaluaseră pământul la numărul de metri pătrați înscris pe actele de dare în folosință pe care sasul le întocmise. Între timp apăruse strada și dispăruse o parte din pământ. Sasul plecase și bunicii nu se ocupaseră de reevaluare. Imediat după Revoluție, s-au întocmit actele de proprietate.  S-a măsurat pământul și-n lung și-n lat și nu se putuseră găsi 100 m2. Îi înghitise strada și vremurile aproximative.

Bunicii își construiseră singuri casa după un proiect făcut tot de sas. Case mici pentru oameni mari.

Valoarea locului măsurată în ani. Cât de mult te trage ața. De cât de departe vii să resimți pământul

Fericirea de a fi ? Eu am revenit.  Numar anii, număr camerele. Au crescut între timp. Îmi ajung degetele. Urc în spirală la etaj, privesc strada. Au dispărut pietrele cubice. In spatele casei a crescut grădina, și, în spatele ei, bradul. În spatele bradului, grătarul și în spatele grătarului, vita- de-vie. Lipsește încă bolta. Poate la anu’.

Amintirile continuă sa curgă râuri și, din când în când, pietrele o iau razna, la vale. Vreme de baie caldă cu spumă multă. De când mă știu am visat la o casă cu multe băi.

Lipsurile dau valoare lucrurilor

Lucruri pe care nu le ai. Lucrurile pe care nu le-ai  avut.  Număr băile. Unele vise devin realitate.

Baia de pe vremea bunicii era rece și grea. O cadă de fontă ciobită, un cazan mai mereu spart, o fereastră mică cu vedere la astfalt. Cioburi, rugină și multe vise. Nu exista ciocan de spart vise. Vremurile erau sparte ca și cada. Nu exista „casa visurilor la îndemână”. Proiectele de vise se desenau cu creionul pe o foaie de hârtie A4 : „aici o să fie garajul, aici facem scara, în colțul stânga e loc de o cameră”.

Trasam vise pe hârtie și încercam fiecare încăpere în parte, să vedem dacă corespunde. Corespundeau.

Picură greu și miroase a iarbă proaspăt tunsă. Un pumn de buruieni proaspăt smulse, un alt pumn de cărbuni aruncat  peste focul din grătarul din curte. Mirosul de pamând ud secerat de ploaie. Casa mică devenită peste ani mare.

Părem dintr-o data atât de mici. Ne place să ne întrecem în focuri. Zgomot de apă arsă în flăcări.

A trecut toamna.

Facebook Comments