Sacoul ou de rață

Sacoul ou de rata
Spread the love

 

Se golise peronul de tot și Stere și Paula tot acolo erau, într-un capăt. Se priveau fără să se vadă, măcinați de sentimentul ciudat că se petrecea ceva nemaipomenit între ei. Între ei circula un curent invizibil care le provoca fiori și, cu puțină bunăvoință, putea explica totul.

S-au privit ei ce s-au privit până ce o nouă ramă de metrou, plină ochi, i-a adus la realitate, trezindu-i din visul acela profund în care îi aruncase întâmplarea.

“Întâmplare a făcut să mă împiedic într-un moment inoportun si să vă trag  din greșeală de sacoul ou de rață ” spusese Stere privind rușinat astfaltul ros al peronului 1, capăt de linie Pipera

A fost o întâmplare căzută din cer” replicase timid Paula.

Apoi, până să raspundă și Stere, năvălise un puhoi de oameni grăbiți în toate direcțiile care le întrerupsese conversația fix în momentul în care părea că va deveni interesantă. Până atunci fusese doar o conversație de complezență, genul discuțiilor despre vreme și scumpirea îngrijorătoare a prețurilor din ultimul timp. Scumpirea, nu prețurile. În fine, și una și alta.

Apoi se produsese o mică ambuscadă în care Stere era cât pe ce s-o piardă pe Paula dar, din fericire, n-o pierduse pentru că Paula se lipise instinctiv de un zid cât să lase să treacă puhoiul. Și puhoiul trecuse , dar după vreo 5 minute bune. Atunci, și numai atunci, Paula îndrăznise să părăsească zidul și, cu această ocazie, să constate cu mâhnire că taiorul “ou de rață” avea o pată gri de-a lungul liniei de impact cu zidul.

Paulei îi venea să plângă de ciudă, că avea o ședință importantă la ora zece și asta i se citea în ochi. Stere, fin observator, remarcase imediat o schimbare la nivel comportamental a Paulei și, pentru că nu reușise niciodată sa înțeleagă cât de mult reprezentau hainele pentru o femeie – el, cu fixația pe care o avea pentru ținuta lui casual reprezenta, desigur, o excepție – pentru că nu reușise, deci, să înțeleagă importanta hainelor în ochii femeilor, schimbase brusc subiectul.

“Eu sunt instalator” spusese Stere iar Paula căscase ochii mari. Aproape că nu îi venea să creadă Paulei că poate da așa, la întâmplare, peste un instalator. Mai ales că, în accepțiunea Paulei, instalatorii nu luau aproape niciodată metroul.

“Un instalator cu acte în regulă? Adică din aceia care repară țevi și instalează obiecte sanitare?” îl întrebase Paula timid pe Stere încercând să ascundă sentimentul de jenă care o străbătea când îl privea.

Ea era un simplu programator cu un taior ou de rață pătat, pe când el, Stere, era un adevărat instalator, în carne și oase!

“Da, fix din aceia” răspunsese Stere și apoi continuase : “adică uneori repar și alteori stric. Mi s-a întâmplat să vreau să repar și de fapt să stric și iar să repar și tot așa, dar, până la urmă, am reușit aproape întotdeauna. Clientul a fost mulțumit și eu am învățat multe din greșeli”

Stere era omul care învăța constant din greșeli. Și avea multe de învățat!  Ultima dată, înainte să devină instalator, Stere fusese contabil și atunci învățase “că cu cífrele nu te joci”.

Lui îi plăcuseră dintotdeauna jocurile de noroc și mizele mari dar în contabilitate nu prea mergea așa, la nimereală. Înainte să devină instalator,  Stere învățase mult dintr-o greșeală minoră în care îl scutise complet de impozit pe un client. De grav, nu fusese atât de grav căci Stere nu se încurcase decât în vreo 3 zero-uri și ce înseamnă un zero? Mai nimic. Dar totuși … După ce plătise amenda fifty – fifty cu clientul și-și golise contul de la ING, hotărâse să devină instalator. Căci, auzise el că instalatorii sunt pe cale de dispariție și, ăia puțini care mai erau, câștigau bine. Și așa și fusese.

De câtăva vreme, Stere câștiga bine. Ajuns în acest punct al poveștii, Stere remarcase că pe fața Paulei apăruse o lacrimă. Erau încă pe peronul cu cimentul căzut și tavanul nu avea decât niște crăpături firave, de la ultimul cutremur. Nu ploua pe peron,Paula chiar plângea! Privind-o cum plânge, Stere își dăduse seama că exagerase când vorbise atât de mult despre el și nivelul lui ridicat de trai. Paula, în taiorul ei ou de rață pătat, părea acum, după povestea lui Stere, complet nesemnificativă.

Ca să schimbe vorba și s-o facă pe Paula să-și uite lacrima, Stere îi propusese să meargă undeva să bea o cafea.

“Mai o cafea, mai o vorba , mai o țaca-paca, e abia opt” îi spusese Stere Paulei și, chit că Paula nu înțelesese ce anume voia să spună Stere cu “țaca-paca”, aceptase fericită că va vedea, într-un final, lumina zilei.

Lumina zilei era blândă, gri și tristă. O ploaie fină stropea cu nonșalanță trecători înghesuiți unul într-altul la marginea unei treceri de pietoni în pantă. Autobuzele treceau în viteză neregulamentară, bălțile se goleau de apa maronie pe hainele trecătorilor și trecătorii, încă înghesuiți, înjurau în bărbie primăria care nu făcea nimic ca să repare străzile.

Dar nici pe Paula și nici pe Stere nu îi interesau în acel moment ce nu făcea primăria. În definitiv, fiecare le știa pe ale lui și, în același ton, fiecare era cu ograda lui. Și expresii din acestea ar mai fi existat, dar nu asta era important în acel moment. În acel moment, ceea ce era important pentru Stere era să găsească o cafenea, o masă așezată discret și o cafea bună. De restul chiar nu îi păsa. Și chiar se citea din atitudinea lui că nu-i păsa. Stere avansa indiferent, dar cu scop precis, prin fața tarabelor din tablă roșie, vizavi de noul cartier în plin boom economic. Diferența dintre cele două trotuare era vizibilă cu ochiul liber.

Cartierul în plin boom economic era construit pe vertical și tot pe vertical creșteau și plantele. Din când în când existau totusi și pe orizontal ronduri îngrijite de flori – uneori chair și câte un șervețel alb aruncat din greșeală – dar asta foarte rar.

În rest, doar oameni civilizați, la patru ace, și multe cafenele. În plin cartier în plin boom economic, Stere era într-o mare dilemă. Ce cafenea să aleagă?

(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”, episodul anterior aici )

Va urma

Facebook Comments