O poveste de dragoste

O poveste de dragoste
Spread the love

Aceasta este o poveste de dragoste în care un băiat se îndrăgostește enorm de tare de o fată. Pe băiat am uitat cum îl chemă dar asta nu e foarte important, atâta timp cât am decis să-l cheme cum vreau eu. În lipsă de inspirație, i-am spus Stere.

De ce Stere și nu altfel? Pentru că așa am vrut eu și nu dau explicații decât contra cost. Timpul costă și asta nu este o noutate pentru nimeni. Pe fată n-am reținut cum o chema, ceva cu Mara sau Lara, dar nici asta un e important atâta vreme cât oricum îi veți uita numele imediat ce veți citi despre Stere. Pentru că Stere este un bărbat frumos. Frumos ca-n cărți și la fel de inteligent.

Desigur, după cum v-ați dat seama, Stere provine dintr-o familie săracă, cu mulți copii și a răzbit prin viață de unul singur. Nimeni, absolut nimeni, nu l-a ajutat să răzbească. A răzbit așa, de unul singur până s-a plictisit să tot răzbească și s-a hotărât să se îndrăgostească. Și uite așa, zis și făcut, a luat Stere într-o joi metroul spre Pipera – că așa auzise Stere, că-n metroul spre Pipera la orele de vârf e lume multă și înghesuită ca la piață și e imposibil să nu te îndrăgostești pe loc de cineva – și s-a îndrăgostit pe loc și Stere.

În metroul spre Pipera, la o oră de vârf, Stere s-a îndrăgostit pe loc de … să-i zicem Paula că nu-mi amintesc nici moartă cum o chema pe fată. Dar nu fata e importantă atâta vreme cât există Stere.

Stere este înalt, brunet și are ochii verzi. Prima dată ai zice că sunt albaștri dar, de fapt, sunt verzi. Nu că n-ar fi vrut Stere să fie albaștri dar, ca să fie albaștri, ar fi trebuit ceva la nivel de genă și ar fi fost un pic cam târziu.

Stere se îmbracă în general “casual” ca să dovedească că a ajuns unde a ajuns plecând de așa de departe. Căci lui Stere îi trebuie mereu motivație. Când nu poate citi texte motivaționale dintr-un motiv sau altul, Stere își priveste hainele și, aproape instantaneu, îi revine buna dispoziție.

Cam așa și-n joia aceea. Lume multă, înghesuită, parfumuri scumpe amestecate cu … nu știu cum să-i spun ca să nu jignesc – și Stere în ținuta lui casual. Undeva, așezată între doi studenți, Paula citea o carte. Stere a privit-o insistent de la Victoriei până la Aurel Vlaicu dar Paula nu a simțit nimic. “O fi prea multă lume și nu ajunge mesajul meu din priviri până la ea” își spunea Stere ținându-se cu o mână transpirată de o bară de plastic gri crăpat la un capăt. “Sau, poate că m-a văzut și face pe timida”.

Învățase Stere la cursurile “on line” despre “cum să cucerești femeile” că unele tipe, alea mai dure sau, uneori chiar și alea mai timide, în fine, unele tipe așa făceau : se făceau că plouă ca să pară mai interesante. Asta trebuia să fie căci la stația Aurel Vlaicu unii urcaseră cu niște umbrele negre ude. De fapt, Paula afișa mutra ei de indiferență totală pe care o afișa atunci când dorea să facă pe interesanta. Pentru că se simțea privită, Paula se făcea că citește. Dar, își spunea Stere, de fapt nu citea. Se făcea doar că citește căci, de 10 minute era la aceeași pagină. Pagina 10 dintr-o carte groasă scrisă mărunt. De la distanța care îl separa pe Stere de Paula, nu se vedea titlul. Dar titlul nu conta !

La Pipera au coborât toți și Stere a așteptat intenționat să rămână printre ultimii ca să găsească un motiv de conversație cu Paula care, și ea la rândul ei, alesese să coboare printre ultimii ca să termine capitolul. Și, în timp ce oamenii coborau de-a valma din metro, Paula termina capitolul. Chit că fusese un capitol lung, Paula avusese tot timpul necesar să-l termine căci în stația Pipera se crease o învălmășeală de nedescris în care unii îi împingeau pe alții și nimeni nu avansa. Nici nu aveau cum să avanseze căci se umpluseră și-n exterior toate trotuarele și, cu cât te încăpățânezi mai mult să ieși, cu atât se încăpățânează alții să-ți facă în ciudă. Dar, desigur, neintenționat. Și Paula știa toate astea, făceau parte din regulile de bază ale mulțimilor care se înghesuie.

La capătul capitolului coborâse și Paula și, imediat în urma ei, se afla Stere spășit încercând să găsească un subiect de conversație. Stere se împiedicase fără să vrea de o sticlă de plastic pe care un nesimțit o aruncase după ce o băuse pe jumătate. “Numai nesimțiți pe lumea asta“ înjurase Stere în gând și, în cădere și nepremeditat, se apucase cu ambele mâine de taiorul “ou de rață” al Paulei.

Paula tresărise involuntar căci era cu capul încă în intriga capitolului abia terminat și se întorsese furioasă să vadă cine o trage de taior. La vederea lui Stere se produsese miracolul. Nici până azi nu a reușit Paula să explice ce anume o făcuse să nu înjure ca un birjar. Bănuiește că ochii verzi au jucat un rol important în stabilirea unei relații la prima vedere dar, mai departe, e treabă de specialist.

Cert este că Paula nu-l înjurase pe Stere ci, mai mult, se aplecase să îl ajute să se ridice căci Stere împiedica închiderea ușilor la rama de metrou și orice secundă de întârziere însemna o mare și mai mare de oameni în fiecare stație, mai ales la Unirii și la Victoriei căci acolo era trafic, nu glumă.

Stere îi mulțumise mirat căci nu se așteptase la un asemenea gest, își scuturase ținuta “casual” de praful stârnit din cauza peronului vechi care se mai sfărâma din când în când și apoi o privise în ochi, fix în ochi, pe Paula. Stere știa că privirea lui verde face minuni dar Paula abia începea să afle. De fapt, era un fel de secret de-al lui Stere pe care îl păstra pentru situații din acestea, când se îndrăgostea lulea. Stere o privise pe Paula și Paula îl privise pe Stere așa, timp de vreo 5 minute, până se golise peronul.

(din ciclul “Și eu am fluturii mei !”)

Urmarea aici

Facebook Comments