Niște ochelari virtuali

Niște ochelari  virtuali
Spread the love

Caut niște ochelari virtuali

Ca să văd dincolo de o zi prăfuită de luni am nevoie de niște ochelari virtuali. De așa ceva am nevoie !

Respectând legea stabilită a trecerilor, trece și duminica. Lunea e o zi ca oricare și, ca în orice altă zi, oameni de tot felul trăiesc prezentul comparativ la ce nu au trait încă. Mă gândesc la definiția virtualului dată de Radu și îi dau dreptate :  “Dacă nu ai asteptări nimic nu te poate surprinde”. Nu mă mai surprinde nimic. Nici măcar o melodie de-a lui Bitman devenită șlagăr, compusă după standardele epocii de aur. Și totuși, place. Oare viitorul s-a născut ieri? Cât e cerc și cât din definiția cercului ne este perspectivă ? Cât de mult ne tragem din ceea ce considerăm drept perimat și cât de departe ajungem ascultându-i pe alții dorindu-și ceva ce noi renegăm deja profund?

Dau vina pe ziua de luni, decid să trec peste definiția frustrării și lansez un nou dialog. Virtualul, noi și fantasticul. Eu si Ioana, adică. Ioana un pic mai mult, eu învăț ascultând-o.

Care e definiția ta, Ioana Vlad ?

Ioana Vlad : Încerc să mă mențin pe puntea realității…nu este nici puntea suspinelor, nici puntea de pe corabia piraților, de pe care dispăreai în neant. Este linia dintre ieri și mâine cu toată echilibristică pe care o implică.

Pentru că este vorba despre virtual, aș începe cam așa:  cum ar fi să mănânci o cireașă cu ochii minții ?

Ioana Vlad :  Pentru asta ar fi nevoie de niște ochelari  virtuali. Adică niște ochelari imaginari pentru augmentarea realitătii dar care să gâdile și celelalte simțuri. Mai întâi înconjori ecuatorul cireșii, neted, lucios și cald … cel puțin așa mi-l imaginez eu. Apoi faci un salt parabolic pană în scobitura de la codiță. Senzația este deosebită, un pic claustofobică dar și amară și dulce. Începi apoi să muști din cireașă (cireașa e foarte mare și tu foarte mic) făcand un tunel ce coboară în spirală prin pulpa roșie și dulce, scăldându – te în sucul rozaliu. Faci o pauză pe sâmburele aspru și admiri priveliștea. Apoi, poți călătorii complet aleatoriu prin cireașă, uneori mai ajungi la suprafață alteori plonjezi spre adâncuri, pană obosești. La sfârșit faci un selfie roșu ca cireașa, trimiți simburele pe mail la 10 prieteni și arhivezi experiența în cloud .

Evadare, gust, culoare !

Din cate înțeleg ar fi ca un fel de evadare în care totul ar avea gust și culoare și ar rămâne posterității. În plus, la îndemâna oricui și mai ales, gratis. Cu senzații puse bine la păstrare, acolo, “sus”. Apropo de asta, nu ți se pare că unii termeni SF definesc azi realitatea?

Ioana Vlad : Ba da. Dar cred că mereu a fost așa. Pană la urmă cred că literatura SF captează ca o antenă ceea ce simțim că este posibil să se întâmple în viitor. Pe de altă parte, cei care cresc pasionați de SF au un imbold să facă imposibilul posibil.

De la Jules Verne, care anticipa corect multe aspecte ale călătoriei spre Lună, pană la AI, anticipat de mulți scriitori, trecând prin roboții lui Asimov … multe dintre ideile care păreau imposibile au fost puse deja în practică. Iar cele mai mari schimbări de abia de acum vor veni, și asta într un ritm incredibil de accelerat. Și nu mă refer la lucruri cunoscute cum ar fi IoT sau roboții autonomi ci și la tehnologii despre care încă nu am auzit.

Dacă tot ai pomenit de toate aceste invenții geniale care, nu cu mult timp în urmă ar fi părut scoase dintr-o carte SF : IoT, cloud, roboți … Care crezi ca ar fi prima reacție a lui Jules Verne dacă ar fi să fie vreodată posibil să revină în epoca actuală?  Crezi că ar mai continua să scrie SF de calitate sau și-ar creea un profil facebook și o identitate virtuală și ar construi acolo o lume paralelă?

Ioana Vlad : Cred că ar continua să scrie. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar folosi de social media. Cred că ar avea un cont de twitter foarte apreciat. Ar fi pasionat de realitatea virtuală și, în mod sigur, ne-ar surprinde cu noi invenții.

Sau, poate, n-ar exista acel Jules Verne pe care îl știm noi azi. Poate că “a evada” devenind posibil, geniul creator ar fi cumva altul. Altfel.

Ce părere ai despre influența virtualului asupra realului? În ce sens și cu ce intensitate?

Ioana Vlad : Influența se face simțită deja, cred că urmează o perioadă în care se va încerca un mix între realitate și virtual, și asta se va aplica în toate domeniile, de la job la shopping și până la interacțiunea cu semenii. Virtualul se insinuează pe nesimțite printre noi, uneori deschidem o portiță iar el năvălește de-a binelea și se instalează în viața noastră.

Aplicațiile tehnologiilor de simulare a realității sunt nelimitate, de la show-room-uri prin care te poți plimbă pentru a alege obiecte de decor, la roboții AI care pot deja purta discuții complexe, până la realitatea virtuală care poate înlocui (măcar parțial) turismul.

Nu am fost surprinsă să văd de exemplu că la restaurarea Nôtre Dame va contribui un anume joc care a conține amprenta virtuală a acesteia.

Cât despre Jules Verne … meseria de scriitor a rămas un mare parte la fel, chiar dacă acum instrumentele sunt diferite. Știu că există roboți care scriu romane de aventură dar ei încă nu a înlocuit scriitorii și cred că va mai durao vreme. După cum am mai zis, Jules Verne ar fi, cred, foarte fericit în această perioadă, cu toate perspectivele inedite care se deschid acum față de sfârșitul secolului 19. Și sunt sigură că ar reuși să ne surprindă din nou.

Atunci când  trecutul devine SF

Apropo de Jules Verne și SF : ai observat că SF-ul s-a schimbat? Roboții, inteligența artificială , … conceptele SF de ieri-au devenit azi realitate. Ce crezi că va defini SF-ul de mâine? Văd nebunia creeată în jurul serialului “Games of Trones”-și nu numai, ar mai fi multe – și mă gândesc că trecutul devine SF. Ce părere ai despre schimbarea aceasta de sens?

Ioana Vlad : Este adevărat că realitatea aproape a ajuns din urmă SF-ul … Cred că acest gen literar este pe cale să se redefinească, să facă un nou “salt în absolut”. Ca și societatea, SF-ul evoluează cu schimbări cantitative și calitative să zicem … odată ce conceptul de robot a apărut (schimbare calitativă) era relativ ușor să imaginezi o lume plină de roboți sau chiar dominată de roboți (schimbare cantitativă).

La fel se întâmplă și cu alte concepte, călătoria în spațiu, inteligența artificială etc. Cred că acum așteptăm o nouă schimbare calitativă, noi concepte pe care SF-ul să le propună iar realitatea să le adopte. Dar bogăția acestui gen nu stă neapărat în inventarea de noi concepte ci mai degrabă în abordarea problemelor fundamental umane în contexte diverse. Cq și genul Fantasy, SF-ul reușește să creeze lumi imaginare, superbe, dar în interiorul acestor lumi povestea nu este despre motorul hiperluminic sau despre câți solzi are dragonul ci tot despre oameni. Genul acesta de literatură, desprinsă de limitările unei singure lumi folosește această libertate ca pretext pentru a croi noi situații în care personajele să se lupte cu proprii lor demoni. Revenind la seria “Game of Trones”, reprezentantă de seamă al literaturii fantasy, mă tem că popularitatea să ține tot de lucruri fundamental umane.

George RR Martin a creat o lume complexă, minunată, dar, în același timp, dură și violentă în care sentimentele umane primare sunt exploatate la maxim : frică, dragostea, luptă pentru supraviețuire. Iar în acest creuzet sunt amestecate și alte sentimente, defecte și calități umane, care conturează personalități complexe. Nu cred că elementele fantastice primează în această poveste ci tot relațiile interumane, doar că plasarea lor în această lume anulează constrângerile.

Revenind la întrebare cred că și SF ul și genul Fantasy sunt opțiuni perfect valabile în continuare, libertatea lor fiind un mare atuu în această lume care aleargă după extraordinar, diferit, senzațional. Dar, ca în oricare alt gen literar, calitatea scriiturii va face diferența .

Și totuși, azi e un fel de ieri imaginând la mâine

Citind ceea ce ai scris, mă întreb dacă nu cumva viitorul SF-ului este trecutul. Dacă nu cumva, într-o lume guvernată de mașini din ca în ce mai inteligente, sentimentele, emoțiile, tot acel amalgam de stări care face să fim ceea ce suntem azi, vor deveni un trecut din care, poate, un vizionar de talia lui Jules Verne, va face un viitor posibil.

Ioana Vlad : Sâmburele ficțiunii este întotdeauna realitatea. Iar rădăcinile viitorului sunt mereu în trecut. Aceste enunțuri sunt în mod evident truisme “prețioase” dar sunt totuși adevărate.

Ficțiunea se va baza întotdeauna pe realitate, realitatea este țesătura pe care scriitorul o folosește pentru a croi ceva nou … poate fi o sacoșă, o salopetă de lucru, o minunată rochie sau o haină regească. Dar intotdauna se va pleca de la ceva real.

Mă întrebi acum dacă societatea inundată de tehnologie nu va genera o ficțiune mai înclinată spre emoții? Dacă mixtura de realitate și realitate virtuală va duce la ceva nou? Dacă ceea ce va veni va fi diferit de ceea ce a fost?

Nu știu să răspund la aceste intrebări … Pot numai să spun că genul SF este foarte complex, există și acum abordări diferite.

Ray Bradbury de exemplu folosea tehnologia ca instrument adiacent pentru niște povești profund umane, mai sensibile decât multe alte povești din “literatura adevărată” .  Era o poveste SF despre o bulă în timp care îi făcea pe niște cavaleri medievali să se intersecteze cu traiectoria unui tren. Desigur, pentru ei, trenul era un balaur, un monstru fantastic care trebuia combătut. Pentru mecanicul de tren cavalerii erau niște năluci ciudate.

Pentru unii cititori povestea asta nu e nici măcar SF … dar de fapt este. SF înseamnă știință amestecată cu ficțiune, ceea ce deosebește acest gen de fantasy sau chiar de ficțiunea clasică. Sunt elementele de știință înserate în text, fără de care povestea nu ar putea fi concepută. Este clar că toate evoluțiile în știință și tehnică vor produce o schimbare de paradigmă pentru SF. Din câte știu această schimbare nu s-a produs, dar nu va mai dura mult. De exemplu filmul SF ‘The Arrival’ aduce un concept foarte diferit. Este vorba de un mod de existența și gândire care se reflectă în comunicare, care comunicare, odată asumată și înțeleasă, se reflectă în realitate. Este un concept complex, interesant, mai ales că este vorba despre timp. Despre percepția liniară versus percepția subiectivă, versus percepția “globală” . Din câte știu este ceva nou, cu toate că timpul a fost un subiect preferat de scriitorii SF. Aceeași interacțiune cu timpul apare și în ultimul film Marvel, “The End game”

Este un exemplu concret că SF devine mai … nu știu dacă “uman” ar fi termenul potrivit.

Ioana Vlad :  Nu știu dacă devine neapărat mai uman, Ray Bradbury care este un clasic al genului este după mine cel mai “uman” dintre creatorii de SF. Dar dintr-un punct de vedere da, se poate spune asta. Până acuum accentul se punea pe tehnologie, acum sentimentul, emoția, percepția subiectivă, par să fi câștigat greutate în economia poveștilor SF. Nu am citit atât de mult SF nou încât să am certitudinea asta dar este cu siguranță o impresie .

Revenind la virtual … De fapt, de ce crezi că, discutând despre identitatea virtuală, am ajuns să vorbim despre SF?

Ioana Vlad : Pentru că SF a fost acolo deja, sau cum spun americarii “been there, done that”. Identitatea virtuală este unul din subiectele abordate des și exhaustiv de literatură de gen. Dacă tinerii și copiii de acum cresc cu aceste “obișnuințe virtuale” de mici, pentru noi, generația dinainte, cea mai apropiată ancoră este literatura SF. Este firesc să ne raportăm la experiențele anterioare, fie ele și literare, în momentul în care realitatea ne confruntă cu ceva nou .

 Depășiți din toate direcțiile și totuși, noi

Ca și cum ar exista o parte din noi care ne depășește?

Ioana Vlad :  Da și nu … de fapt este un fel de cursă, în care uneori noi suntem înainte iar uneori realitatea ne-o ia înainte un pic. Cum am mai zis, pentru ținerii de acum 4G, identitatea virtuală, comunitățile din jocuri sunt chestii normale. Pentru un adult din generația anterioară lucrurile par un pic bizare și trebuie să iuțească un pic pasul pentru a nu fi depășit de concepte. De exmplu tinerii din Japonia interacționează pe social media folosind mai ales avatare. pentru noi acest lucru este bizar nu? Poate că vom ajunge acolo, poate vom renunța la “alergătura după viitor”.

Poate vom fi forțați să ne adaptăm…sunt oameni care nu folosesc cardurile din principiu; sunt alții care refuză să fi prezenți în social media. Poate vor fi bătrâni excentrici care vor refuza gadgeturile și noutățile viitoare.

Nu ai impresia că, per global, devenim mai inteligenți?

Ioana Vlad :  Hm … știi că de fapt studiile referitoare la IQ susțin că acesta a scăzut în ultimii 10-20 de ani? Dar nu este decât o apreciere limitată. Sunt multe argumente contra referitor la cum se face media, la lotul de oameni luat în calcul etc etc

Paradoxal, nu? Oare de ce? Devine totul prea la îndemână?

Ioana Vlad : Cred că tipul de inteligență actual e un pic diferit de cel de ieri, iar cel de mâine va fi și mai diferit. Oamenii preistorici aveau nevoie de o memorie olfactivă importantă, de abilități corporale, de inteligență emoțională de tip tribal. Mai târziu oamenii au avut nevoie de memorie vizuală, de inteligență geometrică, apoi de un cap bun la calcule și de memorie verbală …

Următorul tip de inteligență va fi virtuală?

Ioana Vlad :  Acum cred că e privilegiat un alt tip de inteligență, cel menit să facă asociații, să reacționeze rapid la un alt fel de schimbare. Nu mai construim catedrale ca acum 1000, 800 de an ci pe calculator, nu mai socotim cu abacul ci avem mașini de calcul. Da, va fi o inteligență mai adaptată unei realități virtuale, o mai bună relaționare cu instrumentele de azi.

Rămân cu senzația că am pierdut ceva pe drum. Caut să înțeleg senzația și încep să citesc printre rânduri. Am crescut cu poveștile cu zmei și ilene cosânzene și cu extravagantul mod de a vedea lumea a lui Jules Verne.

Apoi m-am contagiat de rațional. Fantasticul a rămas undeva, departe, pierdut în fașă până nu demult când raționalul a devenit puțin câte puțin, fantastic de aproape de basmele copilăriei și poveștile lui Jules Verne.

Oare viitorul s-a născut ieri? Cât e cerc și cât din definiția cercului ne este perspectivă ? Cât de mult ne tragem din ceea ce considerăm drept perimat și cât de departe ajungem ascultându-i pe alții dorindu-și ceva ce noi renegăm deja profund?

Rămân cu senzația că am pierdut ceva pe drum. Ca să văd dincolo de o zi prăfuită de luni am nevoie de niște ochelari virtuali. De așa ceva am nevoie !

(va urma)

 

Facebook Comments