Câteva zeci de paranteze

Câteva zeci de paranteze
Spread the love

Întâmplarea face și desface …

… câteva zeci de paranteze dincolo de nori

Azi ar da să plouă dar nu e sigur. Caut un creion să descriu senzația, nu găsesc nici măcar un pix. Vremea foilor albe de hârtie imaculată a trecut. Hârtia pare să devină o simplă amintire. Iau o gumă virtuală, șterg, mă mir, constat. Sentimentul mirarii…  fără mirare am deveni plante.

Radu Țuglea : Mirarea este marfa mea. O caut prin locuri neumblate şi neumbrite, în lumini crepusculare şi nu prea, printre rânduri, slove şi hărţi de biţi. Explorez alături de clovni, circari, dresori de vise, o lume plină de oglinzi ce refractă gânduri căutând graalul de mult pierdut, mirarea cea dintâi. Se întâmpă uneori să văd câte o reflexie a ei, una din puţinele ce au reuşit să evadeze prin chenar, poarta menţinută de câmpul cuantic aflat niciunde şi peste tot şi care tinde a etira liniile spectrale către sunete nebănuite cu iz de nucă de muşcată.

Ce crezi că ne definește? Există un “eu” complet sau în continuă evoluție?

Radu Țuglea : Evoluție-involuție continuu …

Încerc să conștientizez metafora. Ne învârtim într-un cerc cu rază variabilă. Suntem și devenim, dispărând din când în când. Privesc cerul și mă pierd în virtual. Oare cât de mult suntem continuare și care e definiția prelungirii? Decid să îl întreb pe Radu. Cine e Radu ? Radu ! Radu Țuglea ! Definiția lui?

Radu Țuglea :  Dacă vreți să mă înjurați vă rog s-o faceți cu talent.

Mă decid să-mi folosesc talentul în scopuri mai nobile

În ce stadiu crezi că ne-ar trebui o prelungire?

Radu Țuglea : Prelungire la ce? Scuze, nu înțeleg …

Crezi că realitatea are nevoie de o prelungire în virtual?

Radu Țuglea : Categoric, nu. Sunt realități diferite. Deși personajul este același. Dar valori morale vor fi în ambele realități.

Nu crezi că virtualul are propriile reguli?

Radu Țuglea : Încă nu are nici o regulă. Doar ceea ce impunem noi. Ce ne impunem.

Care crezi că este influenta spațiului virtual și a interacțiuniu sociale virtuale asupra”eu-lui” real?

Radu Țuglea : Timpul. Virtualul, așa cum îl numești tu, înghite timp.  Deformează timpul. Îl curbează la fel ca și o gaură neagră, la fel cum face o gaură neagră cu spațiul.

Înghit în sec și privesc norii. Dincolo de nori există o sumedenie de povești. Ca să vezi ansamblul, trebuie să scoți doar capul de sub masă.

Crezi că virtualul este o pierdere de timp? Așa să înțeleg că îl percepi?

Radu Țuglea : Folosit corect, poate aduce beneficii. Personale sau, mai important, pentru comunitate. Ca orice există pe lume.

Oare pierd timpul neștiind ?

Cum să măsor valoarea secundelor petrecute în virtual? Cum să cântăresc spațiile acelea infinite care mă definesc dincolo de real? Continui dialogul dincolo de nori … Între timp motanul meu bej a trecut peste tastatură și a decis titlul acestui text : câteva zeci de paranteze … Realitatea și imprevizibilul ei…

Cât din ceea ce lași în urma, ta, în spațiul virtual, ești tu, cel care crezi ca ești? Ți s-a întâmplat să te descoperi altul în urma unor interacțiuni virtuale?

Radu Țuglea : Nu mi s-a întâmplat. În principiu sunt cam același om glumeț, online sau offline.

Ce înseamnă virtualul pentru tine? De ce nu un jurnal pe o foaie de hârtie?

Radu Țuglea : Am avut jurnal. Am și scris despre el în primele postări din secțiunea „Poezii” de pe blog. Râdea fiu-meu. Glumesc. Nu mai este timp.

Și totuși, în virtual exiști. Ceea ce dovedește ccă mai este timp. De ce virtualul atunci?

Radu Țuglea : Îmi place blogul. Îmi plac competițiile aferente. Îmi place să scriu. Pe facebook nu stau prea mult.

Blogul tot virtual se numește. Cuvintele acelea aruncate în neant, în spațiul acela numit… Oare cum sa îl numim? Nemurire?

Radu Țuglea : Amintiri despre viitor, cum era un titlu de carte.

Asta dovedește că timpul nu are un sens precis …

Radu Țuglea : Se spune că timpul este doar o altă dimensiune care curge în ambele sensuri. Aruncă o piatră într-un râu. Unda se duce și în amonte și în aval.

Cred că este o dimensiune care ne-a scăpat deocamdată. Sau noi ei? Cine știe? Se spune că virtualul este un fel de prelungire a realului. Ca și cum ar fi atâtea de spus dar, dintr-un motiv sau altul, nu pot fi spuse. Se mai spune și că spațiul virtual îngrădește și sărăcește eul-ul real. Cam cum ar fi văzută aceasta dilema prin ochii tai?

Radu Țuglea : Suntem, în principiu, aceeași. Nu cred că poate deveni o dilemă. Dacă putem râde la o bere, o cafea, putem râde și la o șuetă pe net. Eu, dacă am ceva de spus, chiar o fac.

Cât din ceea ce lași în urma, ta, în spațiul virtual, ești tu, cel care crezi ca ești? Ți s-a întâmplat să te descoperi altă persoană în urma unor interacțiuni virtuale?

Radu Țuglea : În afară de scrierile SF sau cele care sunt menționate ca povești, ceea ce scriu are la bază întâmplări reale. Am cunoscut multe persoane din online.

Ești una dintre persoanele foarte active în spațiul virtual și totuși îmi pare că ai cumva o reticență în a-l accepta

Radu Țuglea : Dacă te referi la mine, explicația este simplă. Sunt bărbat, educat în armată. Nu sunt vorbăreț. Și nu mint. Cred că totul trebuie făcut cu măsură. Ca și la dietă

Acum că spui că ești educat în armată : cât de mult din tine ești în realitate?

Radu Țuglea : Păi cred că nu influențează. Tot eu sunt. Doar un pic mai disciplinat, mai orientat pe obiective și uneori mai jucăuș.

De ce atâtea limite? Nu simți niciodată nevoia de a evada?

Radu Țuglea : Limita mea nu e nici cerul. Așa că întreb și eu, unde să evadez?

Nu știu. Ești poate, prea ancorat în realitate. Și asta îți este poate… suficient. Zic “poate” pentru că există SF ul.  De-ar fi sa ți imaginezi un scenariu SF în care tu, cel de azi, ar trebui sa îl convingi pe “tu”, cel pe care l-ai lăsat în urmcă în virtual, că sunteți o aceeași persoană, cum ai proceda?

Radu Țuglea : Poate vei găsi povestea asta pe blogul meu. Era o gară mică din Tecuci. Eram doi prieteni. Aveam o chitară și două conserve. Ne urcam în primul tren care venea și mergeam până unde se putea. Un mesaj criptat la o parolă pe care numai eu aș putea să o știu. 🙂 Tipic, dar sigur.

Deci… Real real real ! Ce înseamnă virtualul pentru tine?

Radu Țuglea : Așa cum definești „virtualul”, pentru mine e loc de relaxare. Deși poate fi și un loc plin de provocări.

Cum ai definini identitatea virtuală ? Există? 

Radu Țuglea : Da. Este reală. Nu m-am ascuns niciodată !

Ești tu, realul? Sau tu virtualul?

Radu Țuglea: Ambele. Nu cred în ipocrizie.

Virtualul – o stradă cu niște vecini în plus ?

Deci, dacă e sa rezum, virtualul pentru tine e doar o stradă cu niște vecini în plus. Aplici aceleași reguli ca în real și ești nici mai mult, nici mai puțin, decât tu. Nu există lucruri și fapte specifice virtualului. Este un fel de copie conformă a ceea ce ești în realitate. Nimic în prelungire, nimic evadat

Radu Țuglea : De ce aș avea o nevoie de evadar? Nu am constrângeri, nu am avut niciodată.

Cum ar fi să mănânci o cireașă cu ochii mintii?

Radu Țuglea : Acum nu aș putea datorită cancerului de gât. 🙂 Dar sunt un om competitiv. Și un fin degustător.

În încheiere, o întrebare :  ce reprezintă de fapt virtualul pentru tine ?

Radu Țuglea : Dacă nu ai așteptări nimic nu te poate surprinde.

Mă gândesc la ultima definiție stabilită de Radu și analizez la rece.  Oare eu aștept ceva de la spațiul virtual?

Revin cu picioarele pe pământ și constat că a trecut și sâmbăta. Mâine, la aceeași oră, voi constata că a trecut și duminica și lista trecerilor va continua respectând regula stabilită a trecerilor.

 

 

Facebook Comments