A fost odată ca niciodată

A fost odata ca niciodata
Spread the love

 

“A fost odată ca niciodată” …. eu

Poștașul a plecat, eu am rămas. Sentimentul de duplicitate este, de câtăva vreme, parte din mine.

“Eu”, cea de azi sau “eu”  cea de mâine ? A fost odată ca niciodată, o întrebare. De ce “a fost odată ca niciodată?” Pentru că timpul curge în sens predefinit ? Pentru că fiecare moment este unic în felul sau? Cine definește sensul și unicitatea? Mă întreb, sorb și cuget.

Cât am fost și nu mai sunt? Cât voi fi din ceea ce încă nu am fost să  devin? Cât sunt rezultatul unui set de interacțiuni și cât rămân din ceea ce cred că sunt?

Mă așez în fața calculatorului și decid să mă caut până mă găsesc. Caut printre urme, amprente și pași și găsesc doar definiții. Definiția mea, cea virtuală, mă pune pe gânduri.

Sunt definită în 5 straturi (*)  : eu, cea care cred că mă știu, eu, semnătura cu care mă conectez la voi, eu, cea calculată de algoritmi inteligenți prin ceea ce las în urmă ca activitate, eu, cea definită prin ceea ce public în mediul virtual și eu, cea percepută prin ochii celorlalți.

Sunt o multitudine împrăștiată bine. “A fost odată ca niciodată” …. eu.

Decid să întreb, ca să fiu sigură. Ținând cont că nu ne cunoaștem în realitate, cine sunt eu, prin ochii tăi Lelia Mădălina?

Lelia Mădălina : Tu ești persoana ale cărei rânduri mi-au atras atenția cu câteva luni în urmă!

Prima interacțiune virtuală cu ea a fost datorită textelor de pe unul dintre blogurile ei, Abisurile! Multitudinea de mesaje ce se regăsesc în acele rânduri te emoționează, te fac să pătrunzi intr o lume în care optica este total diferită si pare neconvențională! Unii afirmă că sunt greu de parcurs, dar senzația pe care o creează atunci când le parcurgi, este unică și deosebită! Par scrise dintr o singură suflare și fluența lor poate fi resimțită de orice iubitor al acestui gen!

Deci, la nivelul a ceea ce alții percep, sunt ceea ce scriu și, mai presus de toate, sunt ceea ce mă citesc alții. Sorb si caut mai departe.

Și cine crezi că ești tu, Lelia Mădălina?

Lelia Mădălina : sunt complicată, mă avansez cu pasiune în diverse activităti, dar cu aceeași repeziciune îmi pot pierde interesul. Nu suport minciuna si lingușeala, intuind foarte repede astfel de persoane dar am o plăcere deosebită în a-i urmări și curiozitate de a vedea până unde pot merge!

Îmi place, de asemenea, să fiu un spectator mut al evenimentelor, conturându-mi propriile concluzii! Sunt o fire destul de calmă, iar dacă reușești să mă enervezi înseamnă că ceea ce ai făcut a fost destul de grav!

Nu iert și nu uit toată viața nici binele și nici răul și din păcate, rănesc foarte puternic cu cuvintele. Adeseori cad într o naivitate copilărească. Dorindu-mi inconștient probabil ca lucrurile să fie așa cum par!

Despre blog și pasiunea mea legată de scris: uneori simt ca fac implozie dacă nu las rândurile sa curgă, dar sunt perioade ca aceasta în care inspirația și cheful de a scrie sunt omniprezente!

Am 2 blogurile, dar blogul principal este Atlantidei.eu 

Apropo de copii și de naivitatea lor :  de ce crezi că toate poveștile încep cu “a fost o dată ca niciodată?”

Lelia Mădălina : Este o formulare acceptată la nivel internațional, în primul rând. Consider că este cea mai indicată pentru a introduce cititorii într-o lume fantastică, de basm, unde realitatea se împletește, uneori în mod exagerat, cu irealul. Și, de asemenea, foarte atrăgătoare, atât pentru cei mici cât și pentru adulți.

Realitatea… Irealul. Cât suntem fără să știm și cât de mult știm ceea ce suntem? Creștem legănați de basme și ne formăm imaginația. Fără basme, lumea ne-ar părea neterminată…

Sorb și continui să visez. Apuc cana cu ambele mâini și las în urmă o amprenta. Cât din amprenta aceea sunt eu și cat e doar un semn? Acum e doar un semn dar mâine e aproape azi…

Dacă ar fi să-ți recuperezi amprenta virtuala peste … Să zicem 10 ani. Crezi ca te-ai recunoaște?

Lelia Mădălina  : Timpul își pune amprenta peste tot și toate… Probabil mi – aș recunoaște anumite trăsături, însă știu de acum ca voi fi cuprinsă de melancolia acestor ani, așa cum îmi doresc să mai fiu la fel de vesela ca in urma cu 10 ani!

Dar acest lucru depinde foarte mult și de calitatea vieții pe care o ai, cât de mult te expui la stress, la un program peste limite, la alimentație sau obiceiuri nocive(fumatul in cazul meu) etc. Sunt o mulțime de factori ce pot influența acest rezultat sau întâmplări care te pot afecta fizic și psihic, atât in mod negativ cât și pozitiv!

Vezi tu, noi oamenii, prețuim ce am avut atunci când am pierdut acel ceva, dar uneori ne trezim mult prea târziu pentru a mai remedia situația… din păcate, cunoaștem foarte bine acest lucru. Dar, prinși in vâltoarea vieții, a rutinei, uităm  de noi… nu mai avem răbdarea sa ne oprim in fața  oglinzii și sa ne privim în adâncul nostru, să ne redevenim prieteni, să ne regăsim… și această grabă și nepăsare se va cunoaște peste 5, 10, 15 ani…

Vorbim mult despre ce a fost. Nu despre ce va fi. Cum crezi ca această dimensiune poate fi acoperită de virtual?

Lelia Mădălina  :  Poate pentru că viitoarul ne sperie! Orice informație sau act ce provine din afară și care are darul de a ne scoate din zona de confort, din globulețul nostru de cristal este considerat ca ceva negativ.

Se produce un declin la nivel individual la care nu toți știm cum sa reacționăm, cum să ne adaptam. Cu siguranță, virtualul studiind milioane de profile, va găsi o metodă, ascunsă, de a acoperi și acest “colț”.

Va profita de slăbiciunile noastre pe care le afișăm, uneori inconștient, în acest spațiu și ne va capta, ne va atrage precum un magnet acolo unde și dorește! Pentru că la final cine deține informația va deține puterea, iar spațiul virtual nu este decât un uriaș dosar cu identitățile și viața noastră! Mai are foarte putine lucruri de descoperit pentru a monopoliza pe de a întregul aceasta societate de consum ai carei actori suntem noi, oamenii!

Crezi că spațiul virtual învață singur? Că este un fel de organism cu o inteligență abstractă? Care ne poate deveni inamic?

Lelia Mădălina : Nu, încă nu! În spatele acestuia exista “creiere” ce îl conduc. Nu cred că am ajuns încă la un nivel atât de dezvoltat încât roboții, pentru că în definitv asta sunt, pot lua hotărâri singuri! În timp însă, orice este posibil și acest lucru din cauza curiozității umane de a săpa adânc și mai adânc pentru a afla secrete pentru care încă nu suntem pregătiți! Persoane din diverse domenii lansează tot felul de teorii și ipoteze incredibile!

Scopul? O fac din bunăvoință și altruism pentru a ne arată ce este și dincolo de individualitatea noastră sau de a demasca forța ascunsa ce ne guvernează de care nu avem nici cea mai vagă idee majoritatea dintre noi! Sau poate este doar o simplă strategie de atragere a atenției de la lucruri mult mai importante ce ne afectează in mod direct! Iar, la final, pentru a-ți răspunde la întrebare, orice invenție de o asemenea grandoare se poate întoarce împotriva noastră! Inteligența pe care i-am dăruit-o, uneori mult prea mult, o poate transforma in inamic! Este îndeajuns un cod greșit, o mică eroare pentru ca lucrurile sa se întoarcă împotriva noastră!

Dincolo de Facebook sunt algoritmii. Inteligența  matematică . Formule și decizii bazate pe reguli. Tind să cred ca mașinile au început să depășească oamenii. Desigur, mașinile nu au emoții și conștiință . Dar…. Totul pare posibil de transpus în formule matematice. Și… algoritmul se bazează pe date. O cantitate mare de date pe baza cărora învață să reproducă modele. Câtă cantitate de date este deja disponibilă  în virtual? Milioane de modele de comportamente. Nu ți-e frică că odată va apărea o Mădălina bis?

Lelia Mădălina : Poate există deja una pe undeva chiar în acest moment… o sosie virtuală… Nu, atâta timp cât nu vom interacționa și nu-mi va afecta viața, nu! Dimpotrivă, eu sunt deschisă la aceste lucruri și sper să am o viață lungă pentru a vedea cu ochii mei in ce direcție merge omenirea!

De-ar fi să – ți imaginezi un scenariu SF în care tu, cea de azi, ar trebui să o convingi pe tu, cea pe care ai lăsat-o în urma în virtual, că sunteți o aceeași persoană, cum ai proceda?

Lelia Mădălina : Mmm, e ușor și dificil in același timp! Cu siguranță, aș miza pe lucruri pe care doar noi 2 le putem cunoaște. As avea deja avantajul cunoașterii călcâiului lui Ahile și as “lovi” direct acolo! Important este însă să am acces la informațiile din trecut și nu sub forma de “deja vu ” sau flash-uri. Să fiu perfect conștientă de mine cea din trecut! Dar și in varianta în care nu mi-as aminti nimic, probabil as regăsi ceva din mine în cea din trecut! Un gest, un cuvânt, o privire care m-ar ajuta sa mă “întorc acasă”

Crezi ca ai beneficia de avantajul călcâiului lui Ahile? Nu crezi că inteligența virtuală  ar putea modifica trecutul?

Lelia Mădălina : Într-o oarecare măsură, da, as putea beneficia pentru că, oricât ar fi de avansată aceasta inteligență virtuală, nu trebuie să uitam ca totuși este una de tip artificial! As câștiga cu siguranța prin simplu fapt că ambele mele versiuni au emoții și atunci m -as folosi de inteligență emoțională pentru a mă recuceri! Oricât de avansate ar deveni aceste sisteme, este destul de dificil de crezut că vor ajunge fi atât de umane…în definitiv, la ele inima și emoțiile sunt niște simple formule și oricât ar încerca sa se erijeze in felul nostru de a fi, umani, va fi extrem de dificil poate chiar imposibil!

Crezi că inteligența emoțională nu poate fi modelizată matematic?

Lelia Mădălina : Poate doar la un nivel Basic, nu exclud aceasta posibilitate, dar să ajungă sa “copieze” fidel ADN ul nostru, nu cred că este posibil! Ar fi doar niște actori care încearcă să imite, dar piesa nu va ieși niciodată la fel de bine ca atunci când este interpretata de o ființă umană

Poate părea SF asa cum poveștile lui Jules Verne au părut până la un punct SF?

Lelia Mădălina : Să știi că există multe coincidente între poveștile lui și realitate…  Cercetarea adâncurilor oceanelor în căutarea civilizatiilor care ar locui sub pământ, Urmași ai atlanților și lemurienilor, orașul Agatha și asta ar fi doar un exemplu.

Dar nu crezi că inteligența  medie crește ? Nu crezi ca ceea ce suntem în virtual, cantitatea aceea de comportamente și sentimente, este doar o bază  ideală de învățare?

Lelia Mădălina :  Din păcate, nu! Cred și mi se demonstrează ca inteligența medie, scade! Vorbim de fapt despre un analfabetism funcțional! Cum îți explici că majoritatea din virtual poate fi de acord cu tot felul de aberații ce sunt considerate și încadrate la literatură contemporană?! Că apar articole în care nu există minimum de gramatică, dar totuși autorii lor se consideră valoroși și o voce pentru ceilalți! Ceea ce este în virtual, nu reprezintă decât un punct de pornire! Virtualul a fost gândit și structurat în așa fel încât sa fie pe placul oricui, să urce sau să coboare la nivelul intelectual al fiecăruia pentru că dacă și-ar fi pus bariere, dacă și-ar fi ales doar o anumită categorie socială nu ar fi ajuns sa ne capteze pe toți!

Oare cei ce se manifestă  pe FB sunt un exemplu semnificativ a ceea ce se petrece în viața  reală ?

Lelia Mădălina : Da, cu siguranță da! Este îndeajuns să ne uităm  la postări pentru a înțelege esențialul! Ce se întâmplă sa existe și cei care se dedubleaza, aparent doar, pentru că dacă ai curiozitatea sa pătrunzi mai adânc, vei descoperi doar că învelișul este poleit și cam atât!

Am tot urmărit postări pe Fb și am analizat, încercand sa înțeleg cât din adevărul vehiculat acolo definește o lume reală. Concluzia la care am ajuns este că există idealuri care pot fi atinse doar în virtual.

Lelia Mădălina : Va exista mereu un element ce îi va da de gol și tocmai asta a învățat virtualul să exploateze! Este exact ca-n fabula lui La Fointaine cu corbul și vulpea! Doar că în varianta contemporană

Pentru că din spatele unui monitor poți fi orice, oricine sau poți arată cum vrei cu ajutorul programelor de photoshopare! Deziluzia însă va interveni repede pentru că, în momentul in care ai ieșit din acea lume, redevii tu, sec, fad, searbăd, un nimeni printre ceilalți!

Poți fi orice în spatele unui monitor? Oare? Oare nu ești fix partea aceea din tine care nu poți fi cu adevărat în realitate?

Lelia Mădălina : Uite, din acest unghi nu am privit niciodată situația! Dar da, ai dreptate, poți fi tu acel cineva la care doar ai visat, mediul virtual fiind un spațiu poprice pentru a te manifesta, a fi celălalt eu al tău! Iar toate acestea ma duc cu gândul la capacitatea noastră de dedublare, la firea noastră cameleonică

Și, poate, la nevoia de a fi mai departe de ceea ce ne permite viața reală nu crezi?

Lelia Mădălina : Cu siguranță lumea virtuală poate reprezenta și o supapă sau meleagurile cuvintelor “a fost odată ca niciodată”

Și uite cum am ajuns la punctul de plecare. Viața e un cerc și cercul suntem noi…

Ce reprezintă pentru tine lumea virtuală?

Lelia Mădălina  : Lumea virtuală este spațiul in care plonjăm de bunăvoie din dorința disperată de a juca rolul principal în filmul vieții

La încheiere, o întrebare : ce părere ai despre viața de după moarte. Virtual vorbind.

Lelia Mădălina : Cred mai degrabă în karma și in reîncarnare! Conform credințelor mele, sufletul poposește doar pentru o scurtă perioadă de timp in zona “începutului universal” doar pentru a-și alege următorul corp, următoarea existență!

Cu viața virtuală totul este posibil. Amprenta rămâne și după ce noi, cei reali într-o trecere, nu mai suntem. Practic totul devine infinit.

Între timp, același timp în sens unic, a început să plouă fin și nopatea dă să cadă. Aprind veioza de pe noptiera albă și iau o carte la întâmplare. Întâmplarea face și desface…

(Va urma)

(*) theconversation.com

Facebook Comments