Înger sau demon ?

Inger sau demon
Spread the love

O zi obișnuită, într-o lume oarecare. Caut să găsesc știrea momentului și aleg la întâmplare dintr-o lungă lista construită la cerere.

Sunt înger sau demon ?

 “Identitatea numerică est suma tuturor urmelor lăsate pe Internet de către o persoană sau o colectivitate. Toate aceste urme, lăsate de-a lungul navigării pe Internet, sunt colectate de motoarele de căutare și făcute publice”

reputationvip.com

Confirm știrea din experiență proprie. Nu mai e nevoie să spun, sunt ceea ce las în urmă. Uneori sunt depășită de gânduri, alteori încerc să mă adun. Imprăștiată cum sunt, mă las pe unde apuc și inteligența motoarelor de căutare colectează fără știrea mea.

Acționez din instinct și las amprente. Sunt, de ceva vreme, mai mult gând decât faptă și totuși exist. Exist poate altfel și-mi confirm dubla existența răscolind.

 “Definiția unui “profil” pe o rețea de socializare sau crearea unui avatar în scopul de a pătrunde într-un metavers – univers virtual – nu înseamnă a le face să corespunda cu realitatea identitară a celui ce le-a creat”

www.marketing.fr

Undeva, cândva, jumătăți din mine se exprimau în litere caligrafiate uniform într-un jurnal ascuns între două perne roșii. Intre timp, demult, departe, foile de hârtie au dispărut, lăsând cale libera tuturor posibilităților.

Pro-activ functionez încă cu o oarecare reținere și mă descopăr doar prin gest. În ultimul timp sunt ceea ce caut și caut mai mult decât sunt.

Azi sunt dialog și întrebare. Ca să mă lămuresc, aleg, poate nu chiar la întâmplare :

“Mă înalț, mă avânt, mă zbat încercând, dar nu renunț – Diana Nita

Today's escapes

We make the world a better place

Cât de mult din tine ești în realitate?

Diana  :  Regăsesc aspecte din mine în realitate. Nu pot spune că mă regăsesc 100%. Mă identific într-o mică parte. Tind să cred că am bula mea, realitatea mea. Având în vedere, că ceea ce prezint pe rețelele sociale fac parte sau reprezintă realitatea mea.

Și restul?

Diana : Restul din 100%? Eu caracterizez, ca și rest ceea ce nu seamănă sau ceea ce rezonează cu mine. Chiar dacă e o identitate virtuală, găsesc aspecte reale în ea.

Se spune că virtualul este un fel de prelungire a realului. Ca și cum ar fi atâtea de spus dar, dintr-un motiv sau altul, nu pot fi spuse.  Sau, din contră, se mai spune și că spațiul virtual îngrădește și sărăcește eul-ul real. Cam cum ar fi văzută această dilemă prin ochii tăi?

Diana : Nu știu dacă e neapărat o prelungire, ci mai mult o reflecție, din punctul meu de vedere. Aleg ceea ce doresc să împărtășesc despre mine, îmi creez o imagine, un profil.

Realul se contopește pe alocuri cu virtualul, mai mult sau mai puțin, depinde de nivelul de descrepanțe existent între cele două medii. În mediul virtual, prezint lumea așa cum o văd prin ochii mei, nu cum aș dori să fie văzută de alții. Idem, cu alte aspecte ale vieții reale. Pe de o parte, aș fi de acord cu afirmație, însă nu în totalitate. Există o categorie, care preferă expunerea în spațiul digital, deoarece nu se mai lovește de judecata critică a lumii. Eul real este alimentat de părerile pro sau contra în ceea ce privește un anume tipar de gândire, mod / stil de viață etc. Poate reprezenta o dilemă, atunci când te împiedici de eul tău real și nu mai știi ce față să arați societății. Care da, vizavi de anumite aspecte e ca un perimetru închis, fără permutări de sens de poziție.

Apropo de expunerea în spațiul virtual datorită lipsei sau diferențelor în ceea ce privește regulile de etică și societate : crezi că realul ingrădeste prea mult? Crezi că regulile impuse de societate ne-au făcut să avem nevoie de un spațiu de evadare numit, printre altele, virtual?

Diana : Societatea are limitele ei. Fiecare persoană își setează anumite limite, pe care să le atingă sau să le depășească. Anumite reguli sunt un strict necesar, în timp ce altele reprezintă minimul necesar. Spațiul virtual pentru mine, e atât un spațiu de evadare din constrângerile societății și integrarea într-un spațiu mai permisiv, dacă îl pot numi așa. Spațiul e de evadare e definit diferit pentru fiecare dintre noi. De fapt, constat că am regăsit piese sau conexiuni care mă ajută să-mi păstrez starea de echilibru. Cât ești de real sau cât ești de implicat…în societate sau în crearea propriei tale zone de confort, atunci când te simți “sufocat” de real

Vorbind despre evadare și echilibru : crezi ca sunt niște efecte ale epocii în care trăim? Sau au existat de când lumea, poate doar sub o altă formă?

Diana: Consider că au existat și anterior, doar sub alte forme. Fiecare epocă, generație, a avut limitările și constrângerile ei. Mai ales dacă ne raportăm la perioada de comunism, nazism etc.

Înainte nu exista această diversitate a mediilor de evadare. Jurnalul la cheie era una dintre formele, prin care mai evadam în copilărie, atunci când nu era socializarea la nivel digital. Nevoia de evadare și de echilibru au existat întotdeauna, doar că într-un alt context al vremurilor. În ziua de astăzi, cred că s-a mai dezvoltat ceva la capitolul toleranță.

De-ar fi să-ți imaginezi un scenariu SF în care tu, cea de azi, ar trebui să o convingi pe tu, cea pe care ai lăsat o în urmă în virtual, că sunteți o același persoană, cum ai proceda?

Diana : Interesanta întrebare. Mă duce cu gândul la o versiune de update a aplicației, adică a eului personal și a reprezentării în lume. Mi s-a întâmplat să-mi doresc să devin o versiune doar pentru că e la modă, apoi să-mi dau seama că de fapt nu era potrivită pentru mine. Sincer, nici eu nu știu la ce versiune, mai sunt. Însă, de fapt, e tot o latura de a mea, pe care ori nu am putut-o accepta la acel moment, ori nu aveam resursele și spațiul necesar pentru a mă instala sau reinstala. Câteodată, simt că am nevoie de setările din fabrică, încât se încâlcesc conexiunile reale, cu cele virtuale. E ca și cum ai reveni, la prima ta dragoste, la prima versiune a ta, de care ești mulțumit sau îndrăgostit. Acest fapt, după ce ai observat că rezultatele nu sunt ceea ce ai sperat.

Interesantă viziunea privind update-ul. Mă duce cu gândul la faptul că timpul nu e făcut să curgă în același sens…  Apropo de jurnal și evadare. Jurnalul este o confesiune personala. Între tine și tine. Ca update al jurnalului, trăim virtualul. Interacțiunea sociala virtuală. Un spațiu lipsit de limite în care totul este posibil. Ți s-a întâmplat vreodată sa simți ca ai devenit alta în urma unor astfel de interacțiuni?

Diana :  Mda, poți să te adaptezi sau readaptezi, în funcție de tine sau de ce preferă lumea. Doar că este modificări, variază că și timp sau efort.

Esti ceea ce ești sau ceea ce face din tine societatea? Virtualul este sau nu este felul tău de a arăta cine ești cu adevărat?

Diana : Mai mereu, mă găsești vorbind cu mine. Cel puțin, eu așa cred că mă înțeleg cel bine. Mă citesc, mă recitesc. Da., corect spus. Un oracol virtual, la care se adaugă preferințe, opinii diferite de ale tale. Nu-l consider, chiar fără limite. Doar Zuckberg, ne mai dă amendamente.. Da, m-am confruntat cu această stare. Chiar că m-am ciocnit cu mai multe versiuni ale mele și nu mai știam ce să reflect. Oarecum, această interacțiune își poate pune amprenta asupra ta, dacă nu impui o limită. Asta e ceea ce-mi dorești tu mie, asta doresc eu pentru mine.

Dacă ar fi sa inventezi ceva, azi, pentru tine, cea de mâine, cam cum s-ar defini?

Diana : Să nu mai aplec urechea la prostii și să mă axez mai mult pe ceea ce știu și ceea ce doresc să fac. Cu fiecare zi, simt că se mai schimbă ceva la mine, chiar dacă uneori par o prezență statică. În mintea mea, rulez prea multe gânduri și filme și sunt cam dezorganizată în viață. Sunt conectată, dar am prea multe servere, ferestre deschise și nu reușesc să le prioritizez.

Nu cred că e rău. Trăim într-o epocă în care aproape totul e posibil. Și, imposibilul îl construim noi. Omul este o ființă socială și cred sincer ca virtualul este o cale de a evada.

Diana :  Imposibilul e posibil sau viceversa și în funcție de circumstanțe. Virtualul e tot o formă de socializare, doar că nu una directă. Poți fi social sau sociabil, deci două noțiuni distincte.

Oare ?

Diana : Oarecum, cu o diferentă de nuanță. Social e mai mult pe partea de actiuni sociale, evenimente, iar sociabil e pe parte de relaționare. Cel puțin, eu așa văd sau percep.

O ultimă întrebare : ce reprezintă virtualul pentru tine ?

Diana : Un perete mascat, pe care pui pe tapet, nevoi reale, întâlniri ocazionale, legături vitale, însă nu știi unde să pui virgula, acea delimitare a camerelor reale sau virtuale.

Îmi imaginez peretele și încerc să urc până la etajul unu. Până unde pot ? În virtual totul este posibil. În realitate cineva sună la ușă.

Cad virtual de foarte sus când cineva îmi scrie pe “mess” că am depășit o limită. Citesc mesajul de trei ori și nu-mi revin. În realitate sunt înger, dincolo de toate devin din când în când demon. După trei sunete stridente, un postaș mă privește mirat de după niște sprâncene groase : “Azi ai fost cu mult dincolo de tine”,  citesc. Dincolo de mine am devenit alta. Nu nu e vina poștașului, el e doar un mesager ca oricare altul. Mi-l imaginez updatat și înțeleg că Zuckeberg se inspiră constant din fapte reale.

Aproape că uitasem că au existat odată poștași.

Timpul calcă totul în picioare dar ideea de bază rămâne. Doar sunetul e altul. Arunc plicul alb și privesc insistent poștașul. Nu e vina lui, el e doar o simplă imagine a ceea ce a fost să fie când timpul va curge altfel. Închid mental ușă și-mi fac o cafea. Mai am o sumedenie de întrebări dar decid să o las pe mâine.

(Va urma) 

 

Facebook Comments