Românii sunt făcuți să se muște între ei

Romanii musca
Spread the love

Românii mușcă.  Daca nu mă credeti, citiți comentariile de pe Republica.

Am descoperit  „Republica”din întamplare. Există și întâmplări fericite. Mai bine mai târziu decât niciodată. Am descoperit-o într-o vineri, la o țigară. Scria acolo, într-un articol, ceva despre sentimentul nedreptății la români. Adică față de români, prin prisma străinilor. Un text haios, bine scris. Subtilități la fiecare silabă. Sarcasm cât casa. Mi-a plăcut sarcasmul pentru că mai trec și eu prin fazele acelea tipice de luat lumea în cap.  

Subiectele autoarei gravitează în jurul a ceea ce vede și ce simte. Ca toate subiectele autorilor, în general. Ceea ce face diferența între autori este însă … stilul. Câți nu ne ofuscam în “vest” când o cucoană la patru ace încearca o conversație pe tema vremii probabile și, descoperind “accentul acela de estic”, se face deodată că plouă ? Și tot ploua până ajungea la destinație și cobora unde trebuia să coboare.

Parol că mi s-a întâmplat acolo

N-aveam încă tupeul și vocabularul necesar ripostei. Plecasem doar ochii în podeaua cauciucată a autobuzului și înghițisem în sec. Mi se întâmplă des să plec capul. Așa a fost să fie educația pe vremea mea … 

Stereotipul numărul 1 : așa-s toți aia educații pe vremea împușcatului.  Până la “destinatia mea” imaginasem scene oribile de umilire publică în care exista și vocabularul necesar și arguméntele solid bazate pe cifre și fapte. În limba lui Sheakespeare, să fim pe tărâm neutru eu si cucoana. Punct lovit, punct lovit.

Stereotipul numărul 2 : genul acela de cucoane își vorbesc (doar) limba maternă. Fiecare cu stereotipurile si ofuscarile lui. Există ofuscări stilate și altele ca din topor. Ideea de bază e aceeași : ne simțim sau nu ne simțim înecați în atâta frustrare acumulată.

Influența presei asupra maselor infinita de mare

Acum vreo 7 ani pe unul din posturile naționale din Franța, nu exista nici măcar o singură duminică “de la  7 la 8” să nu se vorbească despre români. Problema supărătoare era că toți românii aceia despre care se vorbea erau români-țigani care ori furaseră ceva, ori nu vroiau să-și trimită copilul la școală, ori mai omorâsera pe unul-altul din bătaie.

De te uitai vreo 3 duminici la rând de la 7 la 8 era și greu să nu-ți imaginezi românii drept un popor de borfași-criminali-needucați. Lunea în general era o zi a naibii de supărătoare. Inevitabil se găsea câte unul să “aduca vorba” de emisiunea aceea de la 7 la 8 și inevitabil și în cel mai patriotic mod cu putință mă simțeam datoare să rectific. Cred că atunci am realizat cât de mare și ireversibil devastatoare este influența presei asupra maselor.

Stereotipul numărul 3 : un român “dincolo” suferă încă de sindromul asocierii cu țiganii.  Suferința este mai intensă sau aproape diluata în funcție de capacitatea fiecăruia de a depăși stereotipurile. Fiecare atacă cum poate, în definitiv și atacul este un mijloc de a supraviețui ca oricare altul. Eu atacam în felul meu în fiecare luni de dimineață. Și nu, nu eram rasistă, căutam doar să restabilesc echilibrul acela frágil dereglat de puterea devastatoare a presei.

Revenind la “Republica”  : Principiul de bază în Republică este că se poate comenta la liber, respectând anumite “reguli de bază” – nu injurii directe din câte am observat. Atacul la persoană – să zicem “un pic diluat, dar foarte, foarte puțin , uneori practic brut” este pare-se acceptat.

 Din fericire nu toți cititorii sunt câini

Și astfel apar cititori ofuscati de viziunea îngustă a autorului asupra lumii, cititori frustrați de faptul că există oameni cu păreri , experiențe și atitudini diferite, cititori care atacă direct autorul, îi sare la beregată, îl mușca până îi da – sau nu îi da – sângele. Depinde autor. Desigur că singura dreptate posibilă este cea a cititorului câine, incapabil să treacă peste stereotipul numărul 4 :  românii sunt făcuți să se muște între ei. Românii mușcă !

Din fericire nu toți cititorii sunt câini, există și un  număr important de oameni .

Facebook Comments