“Codacii” din România

Codacii din Romania
Spread the love

 

Astăzi aș dori să vorbim despre IT – “iști”. Știți voi, acei extratereștrii care o duc bine în țara în care majoritatea o duce rău.  “Codacii” din România.

Aici și acum

Personal, când m-am întors în România acum doi ani și ceva, am fost mirată să văd cât de înfloritor este sectorul IT. Cât de bine sunt plătiți oamenii care scriu cod – a se înțelege că sectorul IT conține, pe lângă oamenii care scriu cod, și mulți alți oameni care nu scriu cod dar sunt într-o oarecare conexiune cu cei care scriu cod.

Paradoxal, “dincolo”, a scrie cod este o meserie de bază, de cele mai multe ori externalizată. Și prost plătită în comparație cu alte meserii din domeniu IT. Prea banal? Prea dificil? Prea demodat? Prea multe întrebări, personal cred că nimeni nu știe sută la sută de ce.

Cert este că nu este greu să scrii cod când ești pasionat de acest lucru sau când tocmai ce ai absolvit o facultate în domeniu. A scrie cod presupune un oarecare model mental. Structură, logică, algoritmică și meseria asta ciudată devine floare la ureche. Desigur, nu oricine poate scrie cod. Cum nu orice poate proiectă avioane sau nu orice scrie romane memorabile. Foarte mulți sunt incapabili să scrie cod și de aceea se orientează spre altceva. Meserii care poate li se potrivesc mănușa sau pe care le fac doar ca să aducă un ban în casă. Asta este însă o altă poveste.

“Codacii” din România

Ceea ce mă intrigă pe mine în toată povestea această cu “codacii” din România- termen IT-ist un pic prea puțin elogios dar relativ des folosit – este tot ecosistemul creat în jurul lor. Pentru că sunt resurse rare și se știu resurse rare, sunt tratate ca niște resurse rare. Aproape toate dorințele le sunt îndeplinite de ajungi  să te întrebi în ce moment ți-a luat Dumnezeu mâna de pe cap și te-a făcut să te lași de scris cod ca să evoluezi într-o direcție mult mai vastă, în care ai avut ocazia să-ți dezvolți capacitățile de comunicare, viziunea de ansamblu și chestia aceea atât de dificil de măsurat – drept pentru care nu o măsoară nimeni în România – pe care francezii o numesc « savoir être » sau, și mai mult « savoir y être » adică să –i faci cumva și pe alții să devină.

Treabă, nu glumă să faci toate chestiile astea. Mult, mult mai complicat decât să scrii cod.

Eu una codul îl scriam intrisec. Adică fără pic de efort. Așa aveam mintea creeată să modelizeze în mod abstract. Chestiile acelea către care am evoluat când mi-a luat Dumnezeu mâna de pe cap și m-a pus să îmi deschid și mintea și să las naibii codul, că ăla e simplu, orice indian – sau chinez, și acum român – poate să îl facă, chestiile acelea au fost complicat de pus în practică. Pentru că, cum să vă explic ?

Când scrii cod ești un fel de autist rupt de lumea înconjurătoare

Nu te interesează decât să meargă drăcia aia scrisă de tine. Atât. N-ai treabă tu cu felul de a pune problemă pentru a obține bugetul necesar scrierii codului și nici cu strategia pe termen lung care trasează evoluția meseriei de “codac” pe următorii 5 ani. Că, da, meseria de codac evoluează în pas cu tendințele. Și tendințele alea nu le ghicești în zatul de cafea.

Dar pe tine, ca om care scrie cod, chestiile astea te dor fix în vârful tastei @. Să te lase naibii în pace pe cu strategiile lor de 2 bani și cu viziunea lor pe 5 ani corelată cu evoluția în termen de urbanizare a sistemului informatic.

Astea sunt “bullshituri” de  care tu, ca om care scrie cod, nu ai de ce să te preocupi în condițiile în care chiar nu te interesează. Cât despre chestia cu “savoir nu mai știu cum” asta e un « bullshit » uriaș de care n-ai auzit în viața ta și nici nu vrei să auzi pentru că nu servește la nimic. Cel mai important pentru ține, om care scrie cod, este să scrii cod. Și să te vinzi ca un om care scrie cod. Adică extrem de bine în România.

Și, dacă nu vor să-ți dea cât ceri, te doare fix în vârful tastei @ că-ți vor da alții

Căci da, codacii în România sunt o resursa rară, pretențioasă și, în consecință, foarte scumpă. Și, pentru că sunt conștienți de cât valorează ei în România, cer. Și tot cer.

Aproape toate dorințele le sunt îndeplinite de ajungi  să te întrebi în ce moment ți-a luat Dumnezeu mâna de pe cap și te-a făcut să te lași de cod ca să evoluezi într-o direcție mult mai vastă și să devii cu mult mai presus. Să ai viziune și să trasezi tendințe. Să poți avea reculul necesar proiecției pe termen lung în condițiile în care nimic nu e bătut în cuie.

Probabil într-un moment nepotrivit. Poate la fel de nepotrivit ca acela  în care cei incapabili de a scrie cod s-au orientat spre altceva. Căci, dragilor, oricât de ciudat ar părea, ceea ce contează este ceea ce cere piața si nu ceea ce este capabil omul să devină. « A fi” nu implică nimic, a deveni e neprețuit. Dar nu asta cere piața, nu în momentul de față. Drept pentru care, voi cei care nu scrieți cod, nu mai fiți invidioși pe cei care scriu cod. Nu este vina lor, ca noi toți ceilalți, sunt și ei o victimă a sistemului.

Facebook Comments